Rămâi conectat

Sport

Juniorii C de la CS Zlatna speră să depăşească etapa de zonă de la Tg. Mureş

zlatnainfo.ro

Publicat

în

juniori-c-cz-zlatna-mai-2016CS Zlatna a devenit campioana juniorilor C (fotbalişti născuţi în anul 2001) în competiţia organizată de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Alba după un parcurs incredibil, ce poate fi invidiat, la nivel statistic, chiar de mari echipe europene!

Singura cu maximum de puncte la finalul sezonului fotbalistic în judeţ, la toate nivelurile, formaţia pregătită de Ionel Danciar şi Alexandru Kalanyos a spulberat toate recordurile posibile: 24 de victorii din tot atâtea meciuri; cel mai bun atac, o impresionantă ofensivă ce a înscris 265 de goluri (medie de 11 reuşite/ meci) şi cea mai puternică defensivă, numai 6 goluri încasate. Golgheterul echipei zlatnene, dar şi al campionatului, a fost Andrei Crăciun – cu 61 de goluri, urmat în topul marcatorilor de Vlad Truţă şi Andrei Mărginean.

Însă gândurile de performanţă ale zlătnenilor nu se opresc aici, în weekend urmând etapa de zonă a întrecerii juvenile, la Tg. Mureş, unde obiectivul declarat este calificarea în etapa semifinală. „Plecăm cu aceleaşi gândurile pe care le-am avut încă de la începutul stagiunii. Ne-am propus să câştigăm campionatul judeţean, obiectiv pe care le-am realizat, următorul pas fiind câştigarea fazei zonale şi calificarea în faza semifinală. Ştim că este foarte greu, pentru că vom avea ca adversari echipe de tradiţie, Braşov, Sibiu şi Tg. Mureş, dar şi două necunoscute, Odorhei şi Sf. Gheorghe”, a declarat antrenorul Ionel Danciar. „A fost al 19-lea campionat câştigat în carieră, un marş invincibil spre titlul judeţean, cu care intrăm în istorie, dar adevărata performanţă ar fi să trecem de zonă”, a precizat Alexandru Kalanyos. Antrenorul albaiulian a depăşit în 2007, etapa de zonă de la Blaj, cu Unirea Alba Iulia, ce-i avea în efectiv pe N. Stanciu, Fl. Ilie, Al. Giurgiu sau Al. Man.

• Zona de la Tg. Mureş

După ce a spulberat tot în Alba, CS Zlatna va juca la finele săptămânii la Tg. Mureş în Zona 7 a juniorilor C, alături de alte 5 campioane judeţene, fiind repartizată în Subgrupa B, alături de ACS Odorheiu Secuiesc şi Interstar Sibiu. Câştigătoarea subgrupei va juca în finală cu învingătoarea dintre LPS Tg. Mureş, Forex Braşov şi Viitorul Sfântu Gheorghe. „Valoric vorbind, lotul de la CS Zlatna este mai bun decât cel de la Unirea în 2007. Avem o generaţie foarte talentată şi există jucători care ar putea face faţă lejer, în Liga a 3-a, ca şi juniori, în acest moment”, a mai adăugat Kalanyos. „Niciodată în carieră n-am avut o echipă care să domine în asemenea mod campionatul. N-aş vrea însă să se înţeleagă că am ajuns la asemenea performanţe din pricina lipsei de valoare a celorlalte combatante din judeţ”, a declarat Danciar, care anul viitor va înscrie echipa de pe Ampoi în competiţia FRF dedicată juniorilor B.

Lotul deplasat: Ovidiu Lazăr, Mihai Chifor – portari; Lucian Nistor, Raul Bârlog, Erik Soos, Mihai Tontea, Răzvan Macarie – fundaşi; Antonio Bradu, Andrei Mărginean, Andrei Roşu, Vlad Truţă, Alin Puşcău, Moise Cărăbeţ, Viorel Fleşer – mijlocaşi; Andrei Crăciun, Alexandru Kiraly, Bogdan Cucu, Dănuţ Toma – atacanţi; antrenorii Ionel Danciar şi Alexandru Kalanyos. Meciurile sunt următoarele: *vineri, 3 iunie, ora 18.00, AFC Odorheiu Secuiesc – CS Zlatna; *sâmbătă, 4 iunie, ora 18.00, CS Zlatna – Inter Star Sibiu; *duminică, 5 iunie, ora 11.00, finala etapei de zonă între primele două clasate.

Dacă Navobi Alba Iulia (juniori E, antrenor Silviu Miron) şi Europa Alba Iulia (juniori D, antrenor Neluţu Popa), celelalte campioane ale judeţului, nu au depăşit etapele interjudeţene la care au participat recent, CS Zlatna încearcă să schimbe macazul şi să ajungă cât mai sus…


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sport

Sâmbătă, 28 martie 2026, are loc cea de-a II-a ediție a concursului de alergare montană „SĂ-RUN-I Trail Race„ de la Zlatna

zlatnainfo.ro

Publicat

în

„SĂ-RUN-I Trail Race”, concursul de alergare montană de la Zlatna, își va consuma, sâmbătă, 28 martie a doua ediție, la start sunt așteptați aproximativ 500 de alergători de toate vârstele.

La fel ca la ediția inaugurală din urmă cu un an, evenimentul își propune să promoveze mișcarea în natură și frumusețea peisajelor din Apuseni. Competiția este organizată de Asociația de Turism și Ecologie „Trascău Corp Zlatna”.

„SĂ-RUN-I este competiția de alergare care aduce împreună iubitorii de mișcare, natură și energie bună. Fiecare pas devine o bucurie, iar fiecare kilometru – o provocare depășită cu zâmbetul pe buze”, spune Adrian Puiuleț, președintele asociației amintite.

Startul și sosirea vor avea loc și de această dată în centrul orașului Zlatna. Competiția va include trei probe: o cursă lungă de 37 km (start la ora 8.30), un cros de 16 km (start la ora 9.00) și o cursă populară de 2,5 km (start la ora 12.00). Traseele sunt variate și combină drumuri forestiere, poteci turistice și porțiuni mai tehnice de teren montan. Diferențele de nivel sunt semni#cative, mai ales la proba lungă, ceea ce transformă competiția într-o provocare serioasă pentru alergătorii experimentați. Evenimentul este potrivit atât pentru începători, cât și pentru sportivi avansați, #ecare putând alege traseul potrivit nivelului său.

Organizatorii pun accent pe siguranță, marcarea traseelor și respectarea regulilor de trail running. Participanții trebuie să #e echipați corespunzător și să respecte indicațiile voluntarilor și ale organizatorilor. Prima ediție s-a bucurat de succes și a atras un număr mare de participanți, motiv pentru care ediția a doua este așteptată cu interes crescut. Evenimentul contribuie la promovarea turismului local și la dezvoltarea unei comunități de alergători pasionați de munte. În plus, oferă oportunitatea de a descoperi natura într-un mod activ și organizat.

Pe lângă competiția propriu-zisă, participanții se pot bucura de peisaje spectaculoase și de o experiență autentică de trail running. „SĂ-RUN-I Trail Race” se conturează ca un eveniment sportiv în creștere, cu potențial de a deveni un reper important în calendarul competițiilor de alergare montană din România


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

Filiala din Zlatna a Școlii de Dans „Chirilă”, pe podium la „Dance Art Fusion” Sibiu

zlatnainfo.ro

Publicat

în

Școala de dans Chirilă Alba Iulia a participat la finele săptămânii trecute la cea de-a VIII-a ediție a concursului național de dans „Dance Art Fusion”, Sibiu. De data aceasta, au concurat copiii de la filiala din Zlatna, formația „The power of dance”.

Competiția a adunat la start copii din 16 județe, mai precis 24 de cluburi de dans care au evoluat pe doua categorii de vârstă, clasele V-VIII, respectiv IX-XII. Reprezentanții Școlii Chirilă au participat la categoria gimnazială, unde, deși au avut o concurență puternică, au reușit să se claseze pe locul secund, cu „Dans Fetno”, o coregrafie de popular stilizat la care se folosesc bâte scurte speciale pentru acest tip de dans, respectiv pe poziția a treia la genul „Dans de caracter”, cu dans Bollywood.

Competitorii din Zlatna, conduși de instructor Alexandru Chirilă, deși novici în circuitul competițional, nu s-au lăsat pradă emoțiilor, depășind în ierarhie echipe consacrate din cluburi de prestigiu din țară. Cu această participare, a XI-a din acest an școlar, Școala de Dans Chirilă a încheiat cu succes sezonul competițional, pregătindu-se de vacanța de vară.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

„Aurarii” învinși de liderul Ligii a 4-a Alba, la scor de neprezentare: CS Zlatna – CSU Alba Iulia 0-3 (0-1)

zlatnainfo.ro

Publicat

în

CS Universitatea Alba Iulia, liderul la zi a Ligii a 4-a Alba, a debutat cu dreptul în retur, pe stadionul „Minaur” din Zlatna, formația condusă de Mihai Manea impunându-se cu scorul de 3-0 (1-0) în meciul ce a deschis partea secundă a stagiunii. Golurile primei clasate au fost marcate de Baghiu (12), Circov (53) și Cl. Oara (89, penalty).

A fost a 13-a victorie consecutivă pentru formația din Cetatea Marii Uniri, ce are 43 de puncet din 45 posibile. Etapa viitoare este derby-ul returului, pe „Cetate”, cu Industria Galda de Jos, ocupanta poziției secunde a ierarhiei.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

zlatnainfo, stiri zlatna, informatii zlatna