Rămâi conectat

Actualitate

Primăria Zlatna a achiziționat o mașină de dărăcit și tors lâna, cu care un tânăr va produce covoare artizanale

zlatnainfo.ro

Publicat

în

Primăria Zlatna a instalat în localitatea Pătrîngeni o instalație de dărăcit și tors lana. Investiția va ajuta în recuperearea lânii care, din păcate, acum se aruncă în loc să se valorifice.

”Săptămâna aceasta îi vom da drumul. M-aș bucura să vină cât mai mulți oameni. Oamenii trebuie să vină cu lâna spălată aici, obligatoriu. Vom stabili o taxă pentru toarcerea lânii, încă nu am stabilit-o. Ar exista și varianta ca și Primăria Zlatna să cumpere lâna, s-o vândă mai departe gata toarsă. Mașina face două tipuri de fire: unul mai gros, altul mai subțire”, a declarat Silviu Ponoran, primarul orașului Zlatna.

Primarul a mai adăugat câteva detalii tehnice legate de mașina de tors „Face câte 12 jiredi de lână odată, cam 50 kg de lână în 8 ore. M-am înțeles cu Tică Darie, de la Roșia Montană, că, dacă o să fie montată instalația asta aici el o să producă covoare artizanale din lâna noastră. Lâna noastră, de la Țigaie sau Țurcană, e prea aspră pentru împletit căciuli sau șaluri. E păcat de lâna care se aruncă. S-a aruncat și anul acesta la lână… La anul sperăm să achiziționăm tehnologii ultra-moderne pentru spălarea și prelucrarea lânii”.

„Noi am făcut un proiect pentru valorificarea lânii, pe bani europeni, iar ministrul Agriculturii Adrian Oros, l-a depus la UE, împreună cu o solicitare a Poloniei, pe aceiași temă. Va fi o finanțare pentru lână, pe programarea 2021-2027. Așteptăm acum deschiderea acestei linii de finanțare, special pentru valorificarea lânii”, a mai declarat primarul orașului Zlatna, Silviu Ponoran.

Tică Darie este celebrul moldovean din Suceava, acum în vârstă de 28 de ani, care a pus pe picioare o mică afacere în Roșia Montană, acum vreo 7 ani: vinde articole vestimentare din lână, croșetate de femeile din comună. În 2013, când a început cu primii ciorapi expuși pe internet, totul părea a fi doar o distracție online. În ziua de azi, femeile trecute de 60 de ani, majoritatea, din câteva zeci de familii din Roșia Montană, croșetează ciorapi din lână, fulare sau căciuli. Dacă Zlatna va produce fire din lână bună, la Roșia Montană vor fi țesute și covoare artizanale, din această lână. Tică Darie a studiat design multimedia în Copenhaga, Danemarca. În 2014 a înființat ”Made in Roșia Montană”, iar în ianuarie 2015 a fost lansat magazinul online.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Bărbat de 46 de ani din Zlatna reținut de polițiști, după ce a condus cu o alcoolemie de 1,08 mg/l și a provocat un accident rutier pe DN 74

zlatnainfo.ro

Publicat

în

În noaptea de 16/17 mai 2026, polițiștii din Zlatna au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din Zlatna, care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit că, la data de 16 mai 2025, în jurul orei 23.35, bărbatul a condus un autoturism, pe DN 74, în orașul Zlatna, iar la un moment dat, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un autoturism parcat corespunzător, în afara părții carosabile.

În urma evenimentului, au rezultat doar pagube materiale.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,08 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 37 de ani din Zlatna reținut de polițiști, după ce a fost depistat conducând cu o alcoolemie de 1,05 mg/l, pe DN 74

zlatnainfo.ro

Publicat

în

Duminică, 10 mai 2026, polițiștii din orașul Zlatna au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din Zlatna, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În noaptea de 9/10 mai 2026, polițiștii au oprit, pentru control, pe DN 74, pe raza localității Pătrângeni, un autoturism condus de bărbatul, în vârstă de 37 de ani.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Amenzi de peste 3.200 de lei aplicate de polițiști, în urma unei acțiuni cu efective mărite, organizată pe raza orașului Zlatna

zlatnainfo.ro

Publicat

în

Sâmbătă, 2 mai 2026, în intervalul orar 09.00-12.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Zlatna au desfășurat o acțiune, în sistem integrat, pe raza orașului, care a avut drept scop menținerea unui climat de siguranță publică și prevenirea faptelor săvârșite cu violență.

În cadrul acțiunii, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 59 de verificări de persoane și 36 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost constatate 10 abateri de natură contravențională, dintre care 6 la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 3.232 de lei.

În urma acțiunii, 5 persoane au fost conduse la sediul unității de poliție.

Totodată, au fost consiliate 6 persoane aflate în situații conflictuale, pe linia violenței domestice, combaterea violenței domestice fiind un obiectiv prioritar al Poliției Române.

Aceste acțiuni vor continua și în perioada următoare.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

zlatnainfo, stiri zlatna, informatii zlatna