zlatnainfo, stiri zlatna, informatii zlatna

Acasă » Administrație » Zlatna va avea staţie temporară de deşeuri biodegradabile

Zlatna va avea staţie temporară de deşeuri biodegradabile

Publicat în 29.04.2014 la ora 15:00

primaria-oras-zlatnaConsilierii din Zlatna au aprobat, în ultima lor şedinţă de consiliu local, amenajarea unei staţii de transfer pentru deşeuri biodegradabile, în suprafaţă de 15.697 mp din domeniul privat al oraşului Zlatna.

La ieşirea din oraş, spre Alba Iulia, între DN 74 şi calea ferată, spre Pătrângeni, după Podul lui Paul, se va amenaja  o platformă specială pentru stocarea temporară a deşeurilor rezultate din construcţii şi demolări, precum şi pentru biodeşeuri, în vederea compostării şi fermentării acestora. Acolo deja există o suprafaţă  mare, betonată şi pregătită să depoziteze deşeuri. Viceprimarul oraşului Zlatna, Nicolae Clonţa, a declarat pentru ziarul Unirea că o asemenea platformă de depozitare temporară a molozului şi a deşeurilor de lemn, tocate, se impunea după ce Garda de Mediu Alba a atras atenţia asupra faptului că în oraş şi împrejurimi acestea sunt aruncate aiurea de către cetăţeni. “Cetăţenii îşi vor putea aduce de acum încolo, pe această platformă, molozul rezultat din amenajări. Celor care nu au cu ce să transporte molozul, societatea de salubritate Financiar Urban le va rezolva problema, dar contra-cost. La rândul său, acest moloz va putea fi folosit ca material de umplutură acolo unde se vor construi clădiri şi se vor turna fundaţii” a explicat viceprimarul Clonţa.

Acest articol a fost citit de 335 ori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.