Știrea ta
Un câine mort atârnat de o bară, găsit în parcul din centrul orașului Zlatna
Imagini de coșmar le-a fost dat să vadă cetățenilor care au trecut ieri seară prin parcul central din orașul Zlatna. Un localnic care se plimba prin zonă a găsit un câine mort atârnat de o bară, chiar într-un spațiu unde se joacă copiii. Șocat, omul a făcut o poză și a trimis-o pe adresa redacției, dorind astfel să tragă un semnal de alarmă.
”Cel care a atârnat câinele acolo a dat dovadă de o cruzime ieșită din comun. În plus, aici vin și se joacă zi de zi copii mici. Nu se știe cui aparține oribilitatea, însă se așteaptă ca autoritățile să se sesizeze și să ia măsuri, pentru a nu se mai întâmpla așa ceva”, a scris cetățeanul îngrozit de ce i-a fost dat să vadă în fața ochilor, într-un mesaj trimis pe adresa redacției.
Așteptăm și noi ca Poliția să deschidă o anchetă în acest caz și să-i tragă la răspundere pe cei care au fost în stare de așa ceva.

Știrea ta
Apă tulbure și urăt mirositoare, la robinetele cetățenilor unei străzi din Zlatna
Un cetățean ne-a semnalat faptul că pe strada Doinei, din Zlatna, apa potabilă dă semne de turbiditate ridicată, având un gust și un miros ieșite din comun.
Reprezentanții APA CTTA Alba au declarat: „Au existat lucrări de mentenanță la conducta de alimentare cu apa potabila a orașului Zlatna. În urma lucrărilor parametrul turbiditate a fost afectat, ducând incidentul cu pricina. Din nefericire, deranjamentul nu a fost semnalat prin dispecerat. În momentul de față există o echipă în teren care se ocupă cu rezolvarea problemei. ”
Aceștia au mai anunțat că în cursul zilei de ieri, 9 martie 2023, s-au executat lucrări de mentenanță: „În vederea executării unor lucrări de mentenanță la conducta de alimentare cu apă potabila a orașului Zlatna, SC APA CTTA SA ALBA va întrerupe furnizarea apei potabile în data de 09.03.2023 pe următoarele străzi: Mihai Eminescu, Ion Creanga, Valea Morilor.
La reluarea furnizării pot apărea local depășiri ale parametrului turbiditate, situație în care rugăm clienții, să folosească apa numai în scop menajer.
Eventualele perturbații, precum și zona în care ele apar, vă rugăm să le semnalați imediat Dispeceratului Alba Iulia la numarul de telefon : 0258 – 834501, în vederea intervenției.”
Știrea ta
Fostul cinematograf din Zlatna, departe de gloria de odinioară: „Nu se poate lăsa așa o ruină în oras!”
Dacă altădată ocupa un loc important în viața locuitorilor din Zlatna, fostul cinematograf din oraș a ajuns o ruină.
Un cititor al zlatnainfo.ro ne-a trimis pe adresa redacției mai multe imagini care prezintă starea avansată de degradare a clădirii.
Geamuri sparte, tencuiala spoită, pereții distruși și o clădire înconjurată de bălării este realitatea fostului cinematograf.
„Cinematograful din Zlatna stă să se dărâme, e o serpărie, iar Primăria orașului nu vrea sa audă nimic despre demolarea lui macar. Un perete e lipit de casa mamei, stă cu frică să nu se dărâme pe ei sau pe un copil ce se joaca în spatele blocului! Când eram copil mergeam la filme, o matusa lucra la bilete, iar cu Clubul Eleviilor faceam spectacole de dans! Atunci aparținea de Primărie, era a statului, acum că este o ruină nu vrea să știe nimeni nimic”, ne-a transmis cetățeanul
Știrea ta
Un cetățean s-a întâlnit „bot în bot” cu un urs, pe Valea Feneșului
Imagini cu un urs au fost surprinse de un șofer astăzi, 23 mai 2021, pe Valea Feneșului, lângă Zlatna.
Din imagini se poate observa „ursulețul”, puțin timid în fața camerei foto, ascunzându-se printre crengi. Cel mai probabil, ursul a ieșit doar la o scurtă plimbare, nu se afla departe de „casă”, deoarece în apropiere se află Cheile Caprei.
La nivelul județului Alba, în ultima perioadă, tot mai mulți urși își fac simțită prezența, chiar membrii AJVPS făcând publice fotografii care atestă prezența urșilor.
Foto/Video: Claudiu Aurel Viziteu
Din Județacum 2 săptămâniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | zlatnainfo.ro
Din Județacum o lunăMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | zlatnainfo.ro
Mondenacum 4 săptămâniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | zlatnainfo.ro
Actualitateacum o lunăNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | zlatnainfo.ro
Actualitateacum 2 luniO șoferiță de 53 de ani din Zlatna a accidentat mortal un biciclist pe DJ 706B, în localitatea hunedoreană Stejărel
Administrațieacum 3 luniMarius Hațegan, vicepreședinte CJ Alba: „Lucrările de modernizare a DJ 705, între Zlatna și Almașu Mare, vor fi finalizate în primăvara acestui an”
Știri din zonăacum 2 luniTânăr de 19 ani din Meteș cercetat de polițiști, după ce a fost depistat în timp ce conducea băut, pe raza localității Tăuți
Economieacum 2 luniLocuri de muncă disponibile în comuna ALMAȘU MARE, la data de 24 februarie 2025
























eva vasilisa garleanu
19.03.2016 la 16:35
Alta consecinta directa a #legiiluiIonut. Asta ne invata,indeamna si sustin autoritatile, in cazul in care isi aduc aminte sau afla ca exista si legi de sanctionare a relelor tratamente asupra animalelor,pedepsirea acestor acte de cruzime comise asupra animalelor se face rar si cu multa indulgenta. Ce vad si cum sunt crescuti(din fericire nu toti)copiii in ziua de astazi sub ochii carora se comit aceste atrocitati nu va asigura responsabilizarea lor, dimpotriva va creste rata infractionalitatii.
Eutanasie Maidanezi Romania
27.03.2016 la 10:14
Ce legatura asta cu legea 258/2013 ca nu vad !!! Voi astia cu deviatii de comportament care idolizati maidanezii sunteti niste nebuni scapati din sectiile de psihiatrie si tolerati de statul roman in libertate . Maidanezii trebuie eutanasiati si zoofilii castrati . Daca maidanezii ar fi fost eutanasiati nu se intimpla acest lucru .
cristina
03.07.2016 la 17:48
te-ai distrat cand l-ai omorat si l-ai atarnat acolo?
AA
19.03.2016 la 18:43
ADUNATI POTAILE IMBECILILOR. ASTA INSEAMANA SA AJUNGI LA DEMENTA CAND AUTORITATILE NU TE AJUTA CU NIMIC.
Ramona
21.03.2016 la 13:41
DAR DEMENȚII, PRECUM CEL DE MAI SUS, CÂND ÎI ADUNAȚI?! SUNT MULT MAI PERICULOȘI DECÂT CÂINII! CÂINII I-AȚI TOT ADUNAT ȘI OMORÂT FĂRĂ NICI UN REZULTAT PENTRU CĂ HABAR NU AVEȚI SAU NU VREȚI SĂ GESTIONAȚI PROBLEMA ÎN MOD CIVILIZAT! ÎN PREZENT, DACĂ NU NUMERI ȘI POTĂILE CU 2 PICIOARE, NU MAI SUNT AȘA DE MULȚI CÂINI ÎN ORAȘ!
Adi
26.03.2016 la 22:38
Corect, Ramona.
Fara Maidanezi Romania
26.03.2016 la 14:04
Si unde este cosmaru ca nu vad !!!!
cristina
03.07.2016 la 17:49
te intarata sa omori biete animale, psihopatule? stiu ca tu ai fost, nenorocitule
Geo
26.03.2016 la 22:37
Nu doar „să fie trași la răspundere”, ci să înfunde pușcăria pentru cât mai mulți ani.
Adi
26.03.2016 la 22:39
Sa speram din tot sufletul ca astfel de gunoaie umane vor infunda puscaria.
cristina
03.07.2016 la 17:46
se lauda singur si voi nu puteti sa-l prindeti?