Fapt de necontestat, asfaltarea drumului din Zlatna până în satul Trâmpoiele a reprezentat pentru comunitatea de aici, vreo 500 de suflete, o fantastică simplificare a conexiunii cu restul lumii, în primul rând cu Drumul național 74, extrem de circulat și mai apoi cu orașul Zlatna, punct nodal, de început, al destinelor tuturor localnicilor viețuitori în cătunele risipite pe dealurile și munții din zonă.

Lucrările de asfaltare la tronsonul de drum comunal Bloria-Trâmpoiele, tronson în lungime de 3,5 kilometri, au fost finanțate prin Programul Operațional Regional-Măsura 2.1 și au fost executate în 2013. În cadrul aceluiași proiect au fost sau vor fi asfaltate și drumurile comunale din satele Valea Mică, Galați și Feneș. Valoarea totală a proiectului este de 11 milioane de euro.
Din centrul Zlatnei până sus, în centrul satului Trâmpoiele, ar fi de străbătut cam 10 kilometri, pe șosele asfaltate acum. Programul de închidere și ecologizare a fostelor exploatări miniere, implementat cu vreo 10 ani în urmă, începe să-și producă efectele acum, la un deceniu de la dispariția celui mai mare poluator din zonă: Ampelum Zlatna. Arborii de protecție plantați pe fostele halde de steril au prins putere și acum, mari și verzi, stabilizează pulberea toxică pe care cu câțiva ani în urmă numai, vântul încă mai avea forța de a o dispersa în atmosferă, furnizând cauză de boală, mai ales afecțiuni la plămâni, localnicilor. În împrejurimile Zlatnei, pământul roșu încă se mai vede, ici-colo unde, printre copaci, iarba chiar nu a avut forța de a-și înfige rădăcinile în subsolul selenar. Pe acolo, la ploile mari, mai vin torenți sau viituri cu aluviuni roșii, ca de pe Marte.  În rest, victoria aparține vieții, care merge mai departe. În semn de avertizare și de amintire ce le dă încă fiori localnicilor mai trecuți prin viață, ca un deget amenințător ridicat spre cer, mai străjuiește doar turnul fabricii. Turn pe care-l lăsăm în urmă, predicând ca Moise-n deșert, și ne afundăm în munți spre Trâmpoiele, lăsând verdele să ne invadeze definitiv.
La Trâmpoiele, în duminica de Rusalii a fost mare sărbătoare. S-au întâlnit acolo preoții din Trâmpoiele, Izvorul Ampoiului și Almașu Mare pentru o procesiune religioasă, cu destinație finală sfințirea unei cruci de hotar și binecuvântarea holdelor. A doua zi de Rusalii, s-au întâlnit toți din nou, în ”Rupturi”, pentru ca preoții să binecuvânteze turmele satului. Cu toate acum, cam o mie de oi. Deși, acum 25 de ani, localnicii din Trâmpoiele erau cei mai ortomani proprietari din zonă: aveau, scriptic și real, circa 27.000 de oi. ”O cifră reală, pe baza datelor de la medicii veterinari, care le dădeau ciobanilor boabele pentru gălbează și alte boli ale oilor, nu cum se mai făceau și atunci raportările statistice, pentru planurile cincinale”, mi s-a explicat. Dezvoltarea explozivă de atunci a fost justificată și de faptul că zona nu a fost niciodată cooperativizată. Cu toate acestea, în 25 de ani, din Trâmpoiele au dispărut și oamenii, și oile. Democrația postrevoluționară a diluat atât valorile tradiționale, cât și forța de muncă din zonă. M-am bucurat însă să întâlnesc și tineri acolo, în putere, sprijinindu-și părinții în gospodărie, cu familii întemeiate, având la rândul lor copii. Sunt cei care au mai păstrat tradiția, nescrisă, a locului: în familiile cu mai mulți copii a fost și încă se mai păstrează regula ca unul dintre ei să rămână în casa și în satul unde s-au născut. Să ducă mai departe și să înmulțească averea familiei și tradiția locului. Evident, celor rămași acasă nu le-a fost foarte ușor. Iar faptul că și înaintașilor le-a fost tot la fel de greu, poate mai greu, nu-i consolează prea tare. ”Înainte vreme veneau carele cu alimente peste deal, dinspre Izvoru Ampoiului, din drumul principal – acum DN 74 – vreo doi kilometri. Acum ne este mult mai ușor, mai ales că a fost asfaltat drumul dinspre Zlatna și multă lume are aici mașină”, explică consilierul local Iosif Borza, cunoscut oamenilor drept Sivică. Și acum, îmi mai spune o femeie din sat, fata sa face naveta peste deal, spre Zlatna, la serviciu, atunci când nu are cu ce pleca din centrul satului. ”Peste deal”, până în DN 74, la Izvoru Ampoiului, înseamnă o distanță de circa doi-trei kilometri prin pădure și fâneață, pe o potecă cu o pantă de aproape 70 de grade. Fie vară, fie iarnă.
Am mai văzut case, răsfirate pe culmi, semănate parcă de mâna lui Dumnezeu. ”Acelea 5 de sus sunt părăsite. Și aici lângă noi, a fost o casă, i se vede doar fundația. A fost o familie cu 7 copii. Au plecat toți în lume, au părăsit locul”, îmi explică o femeie. Un vițel paște acum acolo unde a fost cândva vatra casei. Prin nu știu ce minune, în picioare a rămas doar ”poiata mică”, respectiv cotețul păsărilor, din lemn. Acolo de unde s-au retras oamenii, natura a venit și a completat locurile goale. Constatarea îmi este confirmată de localnici: s-au micșorat suprafețele de coasă, dealurile se împăduresc singure, haotic. ”Noi nu avem probleme cu defrișările, cum am văzut că este acum scandal cu păduri tăiate. La noi dealurile se împăduresc singure”, îmi spune un localnic.
În Trâmpoiele viața merge însă înainte, închegată ca dintotdeauna, în jurul bisericii, a școlii, al bătrânilor înțelepți ai satului. Din lupta cu natura și cu vremurile, oamenii ies încă învingători. Și cât timp mai sunt acolo tinerii, păstrători de gospodării și de tradiții, sprijin de nădejde pentru părinții lor și ai altora, victoria rămâne tot a lor. Și ei duc România mai departe…

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS