Rămâi conectat

Actualitate

Povestea angajatei CEC Bank Zlatna, care a furat peste un milion de euro din conturile deponenților şi i-a donat la biserici

zlatnainfo.ro

Publicat

în

Încă un episod în epopeea uneia dintre cele mai spectaculoase escrocherii bancare din județul Alba, după ce persoana trimisă la închisoare pentru delapidarea unei sume echivalente cu mai mult de 1 milion de euro a fost liberată condiţionat.

Elena Metesan a părăsit Penitenciarul Gherla în luna ianuarie 2021, după ce a ispășit 4 ani și 4 luni de închisoare din pedeapsa de 5 ani și 6 luni pronunțată în 2018. CEC Bank își asigura clienții că disponibilitățile lor sunt în siguranță, în urma masurilor luate pentru a preveni astfel de incidente.

Aceasta ar trebui să achite băncii suma de 4.227.940 lei și 235.981 euro, dar magistrații care au judecat cererea de liberare condiționată au constatat că nu are niciun venit. Prin urmare, femeia în vârstă de 59 de ani nu a plătit și nici nu vă achita niciun leu din bani pe care i-a primit de la clienți pentru a-i depune în conturile bancare. Elena Metesan a executat peste 1.700 de zile de închisoare, iar pentru a putea beneficia de liberare condiționată, ea trebuia să execute 1.340 de zile.

„Deținută nu a fost sancționată disciplinar. Nu muncit în timpul detenției, fiind inapta. A avut o comportare regulamentara și a dat dovezi de îndreptare. A fost receptiva la activitățile cultural-educative. Pentru comportarea avuta a fost recompensata de 3 ori cu suplimentarea drepturilor.

Condamnata executa pedeapsa în regim deschis. Persoana privata de libertate a fost obligata la despăgubiri prin sentință de condamnare, adică 4.227.940,06 lei și 235.981,21 euro dar din acte reiese că aceasta nu are venituri”, se precizează în minuta deciziei Judecătoriei Gherla din 15 ianuarie 2021.

• Scandalul a apărut în 2016

Scandalul CEC Zlatna a izbucnit în august 2016, când mai mulți deponenți persoane fizice au constatat că nu mai au niciu un leu în conturile bancare. Dosarul cu privire la o alta angajata a băncii, sora cu Elena Metesan, a fost disjuns, dar se afla în continuare la Parchet. Bani sustrași din conturi au fost plătiți, deja, de către CEC către 185 de clienți care și-ai pierdut sumele depuse în conturi.

Un număr de 129 de clienți nu au fost despăgubiți automat pe motiv că nu dețineau documente care să ateste faptul că ar fi avut în cont sumele de bani pe care le-au solicitat. Cea mai mare parte a acestora au acționat în judecata banca și au obținut în justiție despăgubirile solicitate.

• A vrut să se răzbune pentru condițiile de munca

În declarația data în fata anchetatorilor, Elena Metesan a spus că nu a dorit să prejudicieze clienții, cunoscând faptul că oricum vor fi despăgubiți și nici nu a dorit să se îmbogățească, ea susținând că ar fi donat banii sustrași. A afirmat, în schimb, că era nemulțumită de condițiile de munca, de modul în care a fost tratata de superiori și de salariul primit.

„Scopul urmărit de către inculpata Metesan Elena a fost în primul rand de sabotare a activității CEC, inculpata considerand că nu a fost apreciata corespunzător de către conducerea unității și în mod subsidiar de obținerea unor foloase de natura financiara”, se afirma în motivarea hotărârii de condamnare.

Cea mai mare parte din banii sustrași de la clienți ar fi ajuns la parohii ortodoxe din Zlatna. În cadrul perchezițiilor desfășurate în 2016 la domiciliul femeii, anchetatorii nu au găsit sume de bani, ci doar înscrisuri bancare. Activitatea infracțională s-a derulat într-o perioada de peste șase ani, fară că șefii acesteia de la sucursala din Alba Iulia să se prindă de manevrele ei. Afacerea a explodat în momentul în care nu a mai putut face niciun fel de operații bancare care să îi ascundă faptele.

• Cum a delapidat banii oamenilor

„Inculpata Metesan Elena a recunoscut comiterea faptelor, precizând faptul că scotea sume de bani din conturile clienților prin următoarea modalitate: Întocmea un ordin de retragere în numele clientului, pe care îl transmitea în format electronic șefei de agenție T.E., iar aceasta îl semna, având încredere în angajata, ulterior era transmis casierei Popa Viorica (sora inculpatei Metesan – n.r.) care elibera suma de bani inculpatei Metesan Elena, iar aceasta își însușea suma de bani, semnând în locul clientului cu privire la primirea sumei de bani”, se mai susține în hotărârea judecătorească.

O alta metoda de delapidare era de a nu depune sumele de bani încasate de la clienți în conturile de depozit sau chiar însușirea acestor sume fară a deschide astfel de conturi pentru clienții noi ai unității bancare.

• Ce metode erau folosite

„În aceasta a doua situație au fost identificate cazurile unor clienți cărora, de regula, le-a fost emis un document bancar intitulat retragere/depunere numerar – (retras din uzul bancar), conținând date de identificare ale deponentului, descrierea operațiunii (suma depusa), unitatea bancara, data operațiunii și semnăturile titularului împreună cu ale funcționarelor bancare (ofițer cont și casier).

În fapt, aceste documente nu au fost înregistrate niciodată în evidentele unității bancare, fiind formulare care nu prezinta serii sau numere de identificare, doar antetul unității bancare și astfel, o parte din clienți au constat faptul că, desi dețin aceste documente, nu au figurat niciodată cu cont de depozit deschis la unitatea bancara.

Totodată inculpata a mai precizat că au existat cazuri în care clienții îi dădeau sume de bani, pe care nu-i depunea la CEC, insusindu-și sumele de bani”, se mai susține în hotărâre.

Recent, CEC Bank SĂ a acționat în judecata la Tribunalul Alba doua persoane fizice fata de care are pretenții financiare în valoare de 4.303.244 de lei.

• Poziția CEC Bank

Reprezentanții CEC Bank au transmis că acest caz este unul vechi, și că banca a implementat mai multe sisteme pentru a preveni astfel de cazuri.

„Cazul semnalat este unul istoric, din 2016. Ne asiguram clienții că disponibilitățile lor sunt în siguranță. Banca are o politica de zero toleranta la fraudele interne și a implementat sisteme suplimentare de control intern și proceduri pentru a preveni apariția unor situații similare.

Toți clienții Agenției Zlatna ale căror tranzacții contestate au fost identificate în sisteme, sau pentru care exista hotărâri ale instanței, au fost despăgubiți operativ de banca”, au precizat reprezentanții băncii.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

(P) Pași utili pentru a-ți pregăti casa înainte de zilele caniculare

zlatnainfo.ro

Publicat

în

Când temperaturile încep să urce, confortul din locuință nu mai ține doar de preferințe, ci și de felul în care îți organizezi spațiul. O casă pregătită din timp pentru zilele foarte calde poate fi mai ușor de aerisit, mai plăcută pe parcursul zilei și mai simplu de întreținut. Mulți oameni își dau seama abia în mijlocul verii că au nevoie de mici schimbări prin casă. Tocmai de aceea, este mai util să verifici din vreme ce poate fi îmbunătățit, de la umbrire și ventilație până la aparatele care te ajută să păstrezi o temperatură suportabilă.

Începe cu lucrurile care influențează direct temperatura

Primul pas este să observi care sunt camerele ce se încălzesc cel mai repede și în ce interval al zilei devin greu de folosit. Uneori, problema vine de la ferestrele expuse direct la soare, alteori de la lipsa circulației aerului sau de la textilele groase care păstrează căldura.

Dacă vezi că ai nevoie de mai multe ajustări dintr-o dată, de exemplu jaluzele, perdele mai potrivite, un ventilator nou sau mici reparații la sistemul de răcire, un împrumut online poate fi o variantă de luat în calcul atunci când vrei să rezolvi totul fără să amâni până în plină vară.

Nu este nevoie să schimbi tot dintr-o singură mișcare. De multe ori, cele mai bune rezultate apar atunci când pornești de la elementele de bază. O draperie opacă în camera potrivită, o plasă de insecte bine fixată sau o etanșare corectă în jurul ferestrelor pot face diferența mai mult decât ai crede.

Aerisirea corectă și umbrirea fac mult mai mult decât pare

În zilele caniculare, nu doar aparatele electrice contează, ci și obiceiurile din casă. Aerisirea făcută devreme, înainte ca temperatura de afară să crească, poate ajuta la păstrarea unei atmosfere mai suportabile în interior. Seara, când aerul se mai răcorește, poți repeta procesul pentru a scoate căldura acumulată peste zi.

La fel de important este să limitezi cât mai mult pătrunderea directă a soarelui. În camerele orientate spre sud sau vest, lumina puternică din a doua parte a zilei încălzește rapid pereții, podeaua și mobilierul. Jaluzelele exterioare, rulourile textile sau chiar perdelele mai dense pot reduce din acest efect. Dacă nu vrei intervenții mari, poți începe cu soluții simple, ușor de montat și de întreținut.

Verifică aparatele și instalațiile înainte să le pui din nou în funcțiune

Mulți pornesc aparatul de aer condiționat după luni întregi în care nu l-au folosit și observă exact atunci că nu mai răcește eficient, scoate zgomote sau are nevoie de curățare. Tocmai de aceea, este bine să verifici din timp cum funcționează toate echipamentele care te ajută vara – aer condiționat, ventilatoare, dezumidificatoare sau chiar frigiderul, dacă observi că lucrează mai greu în perioadele foarte calde.

Și partea electrică merită puțină atenție. În sezonul cald, folosim simultan mai multe aparate, iar prizele, prelungitoarele sau cablurile vechi nu ar trebui ignorate. O locuință pregătită pentru caniculă înseamnă și un spațiu sigur, nu doar răcoros. Dacă ai dubii în privința instalației electrice sau a unui aparat care pare să nu funcționeze corect, este mai înțelept să ceri o verificare decât să improvizezi.

Schimbările mici din interior îți fac viața mai ușoară

Pe lângă partea tehnică, mai contează și felul în care îți adaptezi casa la ritmul verii. Lenjeriile din materiale mai ușoare, covoarele groase strânse temporar și eliberarea zonelor aglomerate pot face camerele să pară mai aerisite. Chiar și mutarea unor piese de mobilier astfel încât să nu blocheze curenții de aer poate ajuta mai mult decât pare la prima vedere.

Poți gândi și un mic colț practic pentru zilele foarte calde. O zonă cu apă la îndemână, recipiente pentru gheață, un ventilator bine amplasat și perdele care filtrează lumina puternică pot face rutina zilnică mai comodă pentru toată familia. Iar dacă pregătirile de sezon includ cheltuieli pe care nu poți să le amâni de la o lună la alta, un credit IFN online poate fi una dintre soluțiile prin care să acoperi costurile necesare, cu condiția să alegi responsabil și în funcție de bugetul tău.

O casă pregătită din timp înseamnă o vară mai plăcută

Zilele caniculare sunt mai ușor de gestionat atunci când locuința ta este deja pregătită pentru ele. Nu este vorba doar despre confort, ci și despre prevenție. Când verifici din timp ferestrele, aparatele, sursele de umbră și micile detalii care influențează temperatura, eviți graba și deciziile luate sub presiune exact în momentele cele mai incomode.

În același timp, este bine să știi unde se termină lucrurile pe care le poți face singur. Curățarea, reorganizarea și verificările de bază sunt utile, dar în cazul instalațiilor electrice, al aparatelor defecte sau al unor probleme de montaj, intervenția unui specialist autorizat rămâne cea mai sigură alegere. Astfel, casa ta poate fi nu doar mai răcoroasă, ci și mai sigură pe tot parcursul verii.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 35 de ani din Zlatna reținut de polițiști, după ce a condus băut și fără permis un autoturism cu care a provocat un accident rutier pe centura ocolitoare a orașului

zlatnainfo.ro

Publicat

în

Duminică, 7 iunie 2026, în jurul orei 18.30, polițiștii din Zlatna au fost sesizați cu privire la faptul că, pe raza orașului, a avut loc un eveniment rutier.

Din verificările efectuate de polițiștii deplasați la fața locului, a reieșit că, un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din Zlatna, în timp ce conducea un autoturism, pe varianta ocolitoare a orașului Zlatna, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat pe partea carosabilă, rezultând doar pagube materiale.

În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei, iar din verificările efectuate de polițiști, a reieșit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Față de acesta, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Amenzi de peste 3.400 de lei aplicate de polițiști, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată pe raza orașului Zlatna

zlatnainfo.ro

Publicat

în

Sâmbătă, 6 iunie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Zlatna au desfășurat o acțiune, pe raza orașului, care a avut drept scop menținerea unui climat de siguranță publică și prevenirea faptelor săvârșite cu violență.

În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 93 de verificări de persoane și 29 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost constatate 10 abateri de natură contravențională, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 3.405 lei.

În cadrul acțiunii, a fost verificat un deținător de arme și au fost consiliate 8 persoane aflate în situații conflictuale, pe linia violenței domestice, combaterea violenței domestice fiind un obiectiv prioritar al Poliției Române.

La acțiune au participat jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba.

Aceste acțiuni vor continua și în perioada următoare.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

zlatnainfo, stiri zlatna, informatii zlatna