Rămâi conectat

Știri din zonă

Odată cu venirea primăverii, au reînceput lucrările de alimentare cu apă în comuna Bucium

zlatnainfo.ro

Publicat

în

În această lună a reînceput execuția lucrărilor incluse în proiectul „Captare și extindere rețea de apă în comuna Bucium”, după ce în toamnă a fost introdusă conducta de alimentare cu apă pe lungimea de 3 km, ne-a declarat primarul comunei Bucium, Cornel Napău.

Lucrările sunt executate de o firmă din județul Hunedoara, care a câștigat licitația electronică organizată în acest sens, execuția lucrărilor urmând să fie finalizată în termen de 36 de luni de la data semnării contractului. Primarul Cornel Napău a precizat că în numai două săptămâni s-a avansat cu aproximativ 0,5 km de conducte, în proiect fiind incluse satele Gura Izbitei, Cerbu, Valea Cerbului, Ferești, Bucium-sat, Coleșeni, Bucium, Valea Abruzel. Lucrările sunt finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală – PNDL II, valoarea contractului fiind de 3.401.763,27 de lei.

Pentru realizarea sistemului centralizat de alimentare cu apă, s-au propus următoarele: obiectul I: rezervor de apă în satul Valea Negrilesii; rezervor de înmagazinare apă 100 mc amplasat în incinta gospodăriei de apă existente, obiectul II: captare izvor: cameră captare izvor din beton monolit, obiectul III: conductă de aducțiune în lungime de 130 m, rezervorul de înmagazinare apă de 60 mc, stație de clorinare a apei, container monobloc gata echipat pentru amplasare stație de clorinare; obiectul IV: rețelele de distribuție a apei, în lungime totală de 11,5 km, țeavă racord hidranți – 60 m, țeavă distribuție: 180 m; racordare la rețea: 3,7 km; 300 de branșamente în lungime totală de 3 km, 4 stații de ridicare a presiunii, 62 de cămine de vane, 20 de hidranţi de incendiu exteriori supraterani, 18 subtraversări prin foraj orizontal în lungime totală de 149 m, 14 foraje țeavă protectie în lungime de 113 m și alte 4 foraje de 36 m și 14 subtraversări a DJ 107I.

La acestea se adaugă lucrări pentru consolidare, pentru amenajare și pentru refacerea sistemului rutier afectat. Comuna Bucium dispune în prezent de o reţea de distribuţie a apei potabile care alimentează toate satele de la Valea Negrilesei, unde există o captare și un rezervor de înmagazinare cu capacitatea de 100 mc, până la intersecția drumului județean DJ 107I cu drumul comunal DC117 – Valea Șesii. Noua instalaţie va asigura debitul necesar atât pentru nevoile populatiei, cât și pentru stingerea unui eventual incendiu, prin hidranţii exteriori montaţi pe reţeaua de distribuţie a apei.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Știri din zonă

Atelier de creație pentru tinerii din Lunca Ampoiței

zlatnainfo.ro

Publicat

în

Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, a adus o bucurie dublă în comunitatea noastră. Fiind ocrotitorul spiritual și hramul parohiei Lunca Ampoiței, acest moment de aleasă sărbătoare a fost marcat nu doar prin rugăciune, ci și prin entuziasmul celor mai tineri membri ai comunității.

Cu acest prilej, am desfășurat un atelier creativ, la care au participat elevii de la Școala Primară Ampoița, structură a Școlii Gimnaziale Meteș, unitate școlară condusă de prof. Florin Bîrz, în calitate de director și titular al catedrei de Religie. Sub îndrumarea noastră, cei mici și-au pus la lucru imaginația și îndemânarea, reușind să transpună prin culori și forme spiritul acestei sărbători atât de dragi nouă.

Activitatea a fost un prilej de comuniune, unde valorile creștine s-au împletit armonios cu educația și arta. Atmosfera a fost una plină de viață, demonstrând încă o dată că Biserica și Școala pot construi împreună punți solide către sufletele copiilor. Succesul acestor activități nu este întâmplător. Parohia noastră pune un accent deosebit pe formarea tinerilor, beneficiind în acest sens de un parteneriat educațional solid cu Școala Meteș.

Le mulțumim tuturor copiilor pentru implicare, cadrelor didactice pentru susținere și părinților care încurajează participarea celor mici la viața activă a Bisericii. Sfântul Gheorghe să ne ocrotească pe toți și să ne dăruiască tuturor curajul și credința sa neclintită!

 

Pr. Mihai Andron


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Minor de 17 ani reținut de polițiștii din Meteș, după ce a furat un motofierăstrău dintr-o anexă gospodărească

zlatnainfo.ro

Publicat

în

Vineri, 17 aprilie 2026, polițiștii Postului de Poliție Meteș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr, în vârstă de 17 ani, din localitatea Meteș, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Din cercetări a reieșit că tânărul, în data de 13 aprilie 2026, ar fi pătruns prin efracție într-o anexă a unei locuințe de pe raza satului Tăuți și ar fi sustras un motofierăstrău, în valoare de 3.000 de lei.

Prejudiciul a fost recuperat și restituit persoanei vătămate.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Primarul din Almașu Mare a cerut Electrica Furnizare sistarea furnizării energiei electrice pentru utilitățile publice din comună. Vezi motivul

zlatnainfo.ro

Publicat

în

Primarul comunei Almașu Mare, Zaharie Aron, a solicitat companiei Electrica Furnizare să întrerupa furnizarea energiei electrice pentru utilitățile din comună, inclusiv pentru unitățile școlare, începând cu data de 1 martie 2026.

Decizia este motivată de faptul că încasările la buget sunt blocate din cauza neparobării taxelor și impozitelor locale pentru anul 2026.

„Datorită faptului ca în nenumărate rânduri, 7 (sapte) ședințe consecutive ale consiliulul local, consilierii locali ai comunei Almașu Mare nu au aprobat stabilirea impozitelor și taxelor locale, și din această cauză nu se pot face încasări la bugetul local, cer prin prezenta întreruperea alimentării cu energie electrică a iluminatului public în toate satele din comună, pe o perioada nedeterminată, începand cu data de 01.03.2026, întrucât nu mai avem resurse financiare pentru plata energiei electrice.

De asemenea, cer prin prezenta întreruperea alimentării cu energie electrică a școliilor și a căminelor culturale din comună, pe o perioada nedeterminată, din aceleași motive, începand cu data de 01.03.2026”, se arată în cererea formulată de primar și adresată companiei de electricitate.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

zlatnainfo, stiri zlatna, informatii zlatna