Obiceiuri și tradiții de iarnă în Ardeal, Maramureș, Bucovina și Moldova | zlatnainfo.ro

Cele mai răspândite și mai fastuoase obiceiuri, specifice în funcţie de zonele geografice majore: Bucovina, Maramureş, Ardeal, Moldova etc.,multe dintre ele păstrate și în ziua de azi, sunt, fără îndoială, cele legate de marele Praznic al Crăciunului și de sărbătorirea Anului Nou. Repertoriul tradițional al obiceiurilor și tradițiilor românești cuprinde, pe lângă colindele propriu-zise – cântece de stea, vicleimul, plugușorul, sorcova, vasilica, jocuri cu măști (țurca, cerbul, brezaia), teatrul popular, dansuri (căluții, călușerii).

Dintre acestea, care exprimă înțelepciunea populară, realul sau fantasticul, esențe ale bogăției noastre spirituale, redăm câteva specifice diferitelor zone ale țării.

Obiceiuri de Crăciun în Ardeal

Obiceiurile străvechi sunt încă respectate în multe sate din Transilvania. În seara de 23 spre 24 decembrie, până după miezul nopţii şi în unele locuri până la ziua, cete de copii merg din casă în casă cu colinda: Moș-Ajunul, Bună-dimineaţa, Colindișul sau Bună-dimineaţa la Moş-Ajun.

În unele părţi din Ardeal, copiii care merg cu colindatul se numesc pițerei sau pizerei. După credinţă populară, ei sunt purtători de noroc şi fericire. Colindele copiilor sunt scurte şi au menirea de a ura belşug gazdelor care îi aşteaptă cu mesele întinse şi de a le vesti sărbătoarea Naşterii Mântuitorului.

Citește și: felicitari de anul nou 2020

În Ardeal, sărbătorile de Crăciun începeau de la Sf. Nicolae (6 decembrie), când fetele se adunau în grup, încă din seara de 5 decembrie, şi frământau plăcintele care vor fi unse cu ou, pentru a doua zi. Doar la 9 fix seara, nici un minut mai devreme sau mai târziu, năvăleau flăcăii şi se încingea petrecerea, cu glume şi lapte parfumat.

Tot în Transilvania se obişnuieşte ca în noaptea de Crăciun, la un semn al diacului, mirenii să arunce cu boabe de porumb strigând: „Rod în cucuruzi!”.

Obiceiuri de Crăciun în Maramureş

Maramureşul este foarte bogat în obiceiuri şi de tradiţii de sărbători, mai ales în preajma Crăciunului. Astfel, cu o zi înainte de Crăciun, sătenii pun într-o găleată cu apă o potcoavă. Primul va bea gospodarul, apoi o va da vitelor, pentru că acestea să fie tari ca fierul. Găinilor li se va da de mâncare din ciur sau sita, că în anii următori să facă ouă mai multe. Ciobanii aşează sub pragul casei un drob de sare învelit, pe care îl lasă în acel

loc până la „Alesul oilor”. Atunci îl scot, îl macină şi îl amestecă cu tărâţe, după care îl dau oilor, pentru că turma să sporească.

Hornurile se curată, iar funinginea se pune la rădăcina pomilor, pentru a avea un rod mai bogat. În Ajun în Maramureş grajdurile se ung cu usturoi, pentru a alunga strigoii şi duhurile necurate.

Tot în Ajunul Crăciunului, în satele din Maramureş, primii care pleacă la colindat sunt copiii. Cu trăistuţele la gât, aceştia merg pe la case ca să anunţe marele eveniment care se va produce, iar în schimbul colindei lor se obisnuiste să se ofere colaci, nuci, mere.

Se umbla cu „Steaua” sau cu „Capra” al cărei joc (omorârea, bocirea, înmormântarea, învierea) la origine, a fost o ceremonie gravă. Copiii îşi confecţionează din timp obiectele necesare, improvizând cu ce găsesc prin sertarele mamelor, mai ales că „steaua” cu care se merge la colindat trebuie să fie neapărat strălucitoare, iar „capra”, cât mai înzorzonata şi gălăgioasă.

„Vicliemul” sau „Irozii” reprezintă datina prin care tinerii reprezintă la Crăciun naşterea lui lisus Hristos, şiretenia lui Irod, care a poruncit uciderea pruncilor, de a afla Pruncul şi adesea înfruntarea necredinţei, personificate printr-un copil sau printr-un cioban, şi este specifică Maramureşului.

În unele sate, de la Crăciun până la Anul Nou, pot fi văzuţi irozii în grupuri formate din personaje biblice: craii Baltazar, Gaspar şi Melchior, Irod împărat, preotul Ozia, îngerul şi ciobanul. Această datină este, de fapt, o formă de teatru popular care se remarcă prin seriozitatea temei tratate precum şi prin vestimentaţia şocantă şi atrăgătoare.

În dimineaţa de Crăciun în Maramureş se zice că e bine să ne spălăm pe fata cu apă curgătoare, luată anume dintr-o vale, în care punem şi o monedă de argint pentru că tot anul să fim curaţi ca argintul, feriţi de bube şi beteşuguri, care vor merge pe vale în jos.

Din seara de Crăciun, până la Anul Nou, fetele care doresc să-şi cunoască viitorul lor ursit iau puţină mâncare şi o pun într-o ulcică. Apoi, în seara de Anul Nou, înconjoară casa de nouă ori, iar a noua oară, uitându-se pe fereastră, îl văd pe cel sortit mâncând din ulcica.

În zonele Făgăraş şi Mureş este obiceiul ca de Anul Nou să se pună pe masa 12 farfurii sub care se ascund diferite obiecte. Fete şi feciori sau perechi de fete şi feciori intra pe rând în casă şi întorc fiecare dintre ei câte o farfurie şi ce se află sub farfurie le arată că aşa le va fi ursitul(a) sau că aşa le va fi norocul dacă se vor căsători: oglinda = mândrie; paharul de ţuică = băutor; pâinea = bogăţie; cărbunele = negru la suflet; sarea = sărăcie; creionul = domn; bani = avuţie. Se face haz de aceste preziceri.

Obiceiuri de Crăciun în Bucovina

În Bucovina, Crăciunul este sărbătoarea care se păstrează, poate, mai mult decât în alte părţi, fără mari abateri de la tradiţie. În preajma Crăciunului, se recuperează sau se restituie lucrurile împrumutate prin sat, deoarece se consideră că nu este bine să ai lucruri împrumutate pe durata sărbătorilor de iarnă.

În ziua de Ajun, femeile obişnuiesc să ascundă fusele de la furcă de tors sau să introducă o piatră în cuptor, crezând că îndepărtează, în acest fel, şerpii din preajma gospodăriei.

În dimineaţa aceleiaşi zile se obişnuia, până de curând, că femeia să iasă afară, cu mâinile pline de aluat, să meargă în livada şi să atingă fiecare pom zicând: „cum sunt mâinile mele pline cu aluat, aşa să fie pomii încărcaţi cu rod la anul”.

În Bucovina, colindatul este nu numai o datină ci, prin modul de organizare, a devenit o adevărată instituţie, cu legi şi reguli specifice. Copiii şi tinerii se întrunesc, din timp, în grupuri de câte 6 persoane, pentru alcătuirea viitoarelor cete, selecţia făcându-se în funcţie de categoria socială, afinităţile personale, calităţile morale sau gradele de rudenie.

Tot din timp se alege şi conducătorul cetei – numit vătaf, calfa sau turc – ce trebuie să fie un bun organizator, să aibă autoritate asupra tinerilor, să aibă o conduită morală ireproşabilă şi să fie un bun dansator.

Poate cel mai important moment în derularea sărbătorii Crăciunului este seara de ajun, atunci când se pregăteşte o masă specială numită „masa de ajun” şi încep colindele.

Pregătirea mesei de ajun începea în primele ore ale dimineţii, când gospodinele coceau colacii. Colacii Crăciunului se făceau în formă de 8 şi se păstrau până primăvara când se afumau şi se tămâiau boii şi plugul înainte de pornitul la arăt, apoi colacii erau mâncaţi de plugari în ţărână.

Tot acum erau preparate douăsprezece feluri de mâncare de post (grâu pişat şi fiert, prune afumate fierte, bob fiert, sarmale cu crupe, ciuperci tocate cu usturoi, borş de bureţi, fasole fiartă şi „sleită” etc), precum şi mâncăruri din peste. Bucatele erau aşezate pe masa din „casa cea mare”, după ce pe aceasta se aşternea cea mai frumoasă faţă de masă.

Uneori, sub faţă de masă se punea fan. Peste masă se petrecea un fir de strămătura roşie, legat sub formă de cruce, iar pe colţurile mesei se aşezau măciulii de usturoi. În mijlocul mesei se aşeză un colac rotund iar în jurul său se ordonau douăsprezece farfurii în care se aflau cele douăsprezece feluri de mâncare. Seara, după trecerea preotului cu icoană, întreaga familie se primenea şi se aşeză la această masă.

Cina avea un caracter ritual, înainte de a se aşeza la masă, toţi membrii familiei îngenuncheau pentru rugăciune, după care capul familiei invoca spiritele morţilor, ce erau invitate să participe la ospăţ, şi hrănea simbolic vitele din gospodărie, chemându-le pe nume şi aruncând peste cap câte puţin din cele douăsprezece feluri de mâncare.

Citește și: obiceiuri de Anul Nou

Familia se aşeză şi se ridică în acelaşi timp de la masă, în semn de deplină înţelegere şi unitate. Există interdicţia de a se consuma în întregime cele douăsprezece feluri de mâncare, resturile fiind păstrate pe masă până la Bobotează, când sunt puse în hrana animalelor sau erau aşezate într-o farfurie în fereastră, alături de un pahar cu apă, pentru spiritele morţilor.

Obiceiul mesei de Ajun, ce are înţelesuri profunde şi definitorii pentru lumea rurală tradiţională, formată din plugari şi păstori, se mai păstrează, izolat, în satele de munte din Bucovina. Colindatul, însă, moment culminant al Crăciunului, s-a păstrat cu multă acurateţe în majoritatea comunităţilor bucovinene. Datina este deschisă de către copii, care, în jurul prânzului, în grupuri mici, încep colindul, trecând, pe rând, pe la toate casele. În trecut, micii colindători, înainte de a pleca să vestească Naşterea lui Iisus, se strângeau în cete pentru a-şi cere iertare unii de la alţii.

Odată cu lăsarea întunericului, satele sunt animate de colindele cetelor de flăcăi care străbat uliţele, de la un capăt la altul al satului, pe întreg parcursul nopţii. Tinerii se îmbrăca şi astăzi în costume de iarnă tradiţionale, cu sumane sau cojoace, şi au căciulile împodobite cu mirt şi muscate. Şeful cetei are căciula împodobită cu panglici multicolore, ca semn distinctiv.

Până către mijlocul secolului al XX-lea, acompaniamentul colindătorilor se realiza doar cu fluierul şi ciurul pentru că mai târziu să se generalizeze acompaniamentul cu fanfara sau cu instrumente muzicale moderne.

În unele localităţi, concomitent cu cetele de colindători se deplasează cetele de mascaţi – „babe şi moşnegi” – care prin joc, gesturi şi dialog transmit, în viziune proprie, principiul fertilităţii, ca un preambul al Anului Nou.

Obiceiuri de Crăciun în Moldova

În Moldova se zice că spre Crăciun se pun din toate mâncărurile într-o strachină, pe prispă, sub fereastră, dar nu trebuie nimeni să guste din mâncare, căci noaptea vine ursitorul, degusta şi atunci îl vezi prin fereastră.

Păgânii credeau că grânele au un spirit pe care, de obicei, îl identificau cu un animal, astfel se explică o serie de credinţei şi superstiţii. De exemplu, în Bucovina şi în Moldova, din turtele făcute de Crăciun se păstrează până primăvara când sunt puse între coarnele vitelor când pornesc la arăt. Se spune că aceşti colaci, care se fac de Crăciun, trebuie să fie rotunzi precum Soarele şi Lună.

În Botoşani nu se dă nimic din casă în ziua de Ajun, nici gunoiul nu se aruncă din casă; nu se împrumuta nimic. În ajunul Crăciunului şi al Bobotezei, se ia din toate mâncărurile de deasupra: grâu, găluşte etc., iar apoi şi două plăcinte, una o dai întâi argatului care e la vite, dar trebuie să fie mâncăcios, ca apoi mănâncă bine vitele peste an şi cealaltă o rupi în bucăţele s-o dumici în mâncarea vitelor. Când le dai să mănânce zici: „Cinaţi sănătos ca şi noi cinăm”.

Mai există o tradiţie să se pună sub faţă de masă fân, şi de toate seminţele ca să rodească, apoi să le dea la vite, şi mai ales la vaci, ca să nu le poată strica nimeni.

În unele zone, în seara de Ajun se pune sub faţă de masă coasă, ca să fie toţi sănătoşi, iar sub picioare toporul; alţii stau pe topor, ca să fie sănătoşi şi tari peste an ca fierul. Sub masă pun cofa cu apă, să le meargă bine la vite.

Pe la sate mai există credinţa că în noaptea de Crăciun animalele ar vorbi. Sătenii se tem că nu cumva să le audă că acesta ar fi semn rău.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS