Rămâi conectat

Știri din zonă

Nereguli constatate de către PDL într-o secție de vot din satul Tăuți

zlatnainfo.ro

Publicat

în

stampila-votPrimarul Traian Ursaleș, președinte al organizației PDL din comuna Meteș, a sesizat astăzi Biroul Electoral Central în legătură cu o situație specială înregistrată în Secția de Vot din satul Tăuți.

În această secție de votare, domnul Haneș Vasile, unul dintre cei mai cunoscuți agenți electorali ai PSD din Tăuți, face parte din Biroul Electoral al Secției de Vot Tăuți în calitate de locțiitor al Președintelui Biroului Electoral, funcție pentru care legea prevede obligativitatea neapartenenței politice.

În timpul campaniei electorale pentru alegerile europene, domnul Haneș Vasile a participat însă la activități politice alături de liderii organizației PSD Alba și a trimis chiar o scrisoare electorală, pe care a semnat-o, prin care îndemna cetățenii din Tăuți să voteze la alegerile de astăzi cu Alianța PSD-UNPR-PC. Mai mult, domnul Haneș a fost inițial acreditat ca observator din partea PSD în Biroul Electoral al Secției de Votare din Tăuți, fiind ulterior retras și numit în funcția apolitică de locțiitor al Președintelui Biroului Electoral al Secției de Votare”, spun reprezentanții PDL Alba.

Potrivit plângerii întocmite de primarul Traian Ursaleș, sesizarea pe care a făcut-o către Prefectura Alba a fost ignorată, ba mai mult, a fost acuzat de un reprezentant al Biroului Electoral Județean că ”perturbă procesul electoral”. Primarul solicită efectuarea unei investigații și ”scuze publice de la BEJ Alba:

”Catre Biroul Electoral Central

Subsemnatul Ursales Traian-Nicolae, fiul lui Traian si al Cornelia, domiciliat in Comuna Metes, sat Presaca Ampoiului, Judetul Alba, posesor al C.I……… prin prezenta, vreau sa fac urmatoarea plangere Biroului Electoral Judetean Alba.

In Comuna Metes, exista un caz special. Dat fiind faptul ca un domn Hanes Vasile, domiciliat in sat Tauti, a facut campanie electorala pentru PSD, mergand din casa in casa cu presedintele si presedintele executive al PSD Alba si indemnand cetatenii Comunei Metes sa voteze PSD-ul.

Dupa acest episod, domnul Hanes Vasile, apare pe lista de propuneri a Prefecturii pentru presedinti ai sectiilor de vot, ceea ce este contrar legii, deoarece pentru a depune o candidatura pentru presedinte de vot, trebuie sa semnezi o declaratie pe proprie raspundere ca nu faci parte din nici un partid politic. Mai mult decat atat acest domn nu are o buna prestanta in comunitate, lucru care il poate confirma toata Comuna. Mai mult acesta, are si restante de peste 2.300 lei la Bugetul Primariei Metes(restante de mai bine de 3 ani, fiind cel mai negative exemplu in satul sau)

Ne iesind la tragerea la sorti, nici presedinte si nici loctiitor, domnul Hanes Vasile, a facut continuu campanie electorala PSD-ului, punand scrisori semnate de dansul, prin care indemna cetatenii Comunei Metes sa voteze PSD-ul. Pentru aceasta munca acesta a fost recompensat cu un loc de observator din partea PSD-ului, in satul Tauti, ceea ce inseamna ca acesta este membru PSD.

In seara zilei de 24 mai, Institutia Prefectului judetului Alba, a numit pe domnul Hanes Vasile, ca loctiitor al sectiei de vot din satul Metes, ceea ce inseamna ca acesta iarasi si-a asumat calitatea de om apolitic.

Mentionez faptul ca, dupa ce Institutia Prefectului a respins acuzatia mea, am chemat o televiziune locala, asteptand si alte televiziuni nationale sa preia cazul. Dupa reporterii unei televiziuni au patruns in sectia de vot Metes, eu am fost sunat de catre o doamna, (care nu a vrut sa se prezinte) din cadrul BEJ Alba, care m-a acuzat ca eu am fost in sectia de Vot din satul Metes si am conturbat bunul mers al procesului de votare, ceea ce nu este adevarat, motiv pentru care va rog a face o investigare in cadrul sectiei de Vot Metes – nr.310, daca eu am fost sau nu in aceasta sectie, dupa care astept scuzele publice ale BEJ Alba.

Nu este normal sa fiu acuzat cu ce nu am facut!

Astept raspunsul dumneavoastra.

Cu respect Traian Nicolae URSALES”


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Știri din zonă

Atelier de creație pentru tinerii din Lunca Ampoiței

zlatnainfo.ro

Publicat

în

Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, a adus o bucurie dublă în comunitatea noastră. Fiind ocrotitorul spiritual și hramul parohiei Lunca Ampoiței, acest moment de aleasă sărbătoare a fost marcat nu doar prin rugăciune, ci și prin entuziasmul celor mai tineri membri ai comunității.

Cu acest prilej, am desfășurat un atelier creativ, la care au participat elevii de la Școala Primară Ampoița, structură a Școlii Gimnaziale Meteș, unitate școlară condusă de prof. Florin Bîrz, în calitate de director și titular al catedrei de Religie. Sub îndrumarea noastră, cei mici și-au pus la lucru imaginația și îndemânarea, reușind să transpună prin culori și forme spiritul acestei sărbători atât de dragi nouă.

Activitatea a fost un prilej de comuniune, unde valorile creștine s-au împletit armonios cu educația și arta. Atmosfera a fost una plină de viață, demonstrând încă o dată că Biserica și Școala pot construi împreună punți solide către sufletele copiilor. Succesul acestor activități nu este întâmplător. Parohia noastră pune un accent deosebit pe formarea tinerilor, beneficiind în acest sens de un parteneriat educațional solid cu Școala Meteș.

Le mulțumim tuturor copiilor pentru implicare, cadrelor didactice pentru susținere și părinților care încurajează participarea celor mici la viața activă a Bisericii. Sfântul Gheorghe să ne ocrotească pe toți și să ne dăruiască tuturor curajul și credința sa neclintită!

 

Pr. Mihai Andron


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Minor de 17 ani reținut de polițiștii din Meteș, după ce a furat un motofierăstrău dintr-o anexă gospodărească

zlatnainfo.ro

Publicat

în

Vineri, 17 aprilie 2026, polițiștii Postului de Poliție Meteș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr, în vârstă de 17 ani, din localitatea Meteș, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Din cercetări a reieșit că tânărul, în data de 13 aprilie 2026, ar fi pătruns prin efracție într-o anexă a unei locuințe de pe raza satului Tăuți și ar fi sustras un motofierăstrău, în valoare de 3.000 de lei.

Prejudiciul a fost recuperat și restituit persoanei vătămate.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Primarul din Almașu Mare a cerut Electrica Furnizare sistarea furnizării energiei electrice pentru utilitățile publice din comună. Vezi motivul

zlatnainfo.ro

Publicat

în

Primarul comunei Almașu Mare, Zaharie Aron, a solicitat companiei Electrica Furnizare să întrerupa furnizarea energiei electrice pentru utilitățile din comună, inclusiv pentru unitățile școlare, începând cu data de 1 martie 2026.

Decizia este motivată de faptul că încasările la buget sunt blocate din cauza neparobării taxelor și impozitelor locale pentru anul 2026.

„Datorită faptului ca în nenumărate rânduri, 7 (sapte) ședințe consecutive ale consiliulul local, consilierii locali ai comunei Almașu Mare nu au aprobat stabilirea impozitelor și taxelor locale, și din această cauză nu se pot face încasări la bugetul local, cer prin prezenta întreruperea alimentării cu energie electrică a iluminatului public în toate satele din comună, pe o perioada nedeterminată, începand cu data de 01.03.2026, întrucât nu mai avem resurse financiare pentru plata energiei electrice.

De asemenea, cer prin prezenta întreruperea alimentării cu energie electrică a școliilor și a căminelor culturale din comună, pe o perioada nedeterminată, din aceleași motive, începand cu data de 01.03.2026”, se arată în cererea formulată de primar și adresată companiei de electricitate.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

zlatnainfo, stiri zlatna, informatii zlatna