Sâmbătă, 15 martie a.c., la Presaca Ampoiului, comuna Meteş, are loc o manifestare comemorativă, cu prilejul împlinirii a 166 de ani de la izbucnirea Revoluţiei Maghiare de la 1848 şi a Zilei Maghiarilor de Pretutindeni.

Aşa după cum am aflat de la Primăria comunei Meteş, acţiunea va fi organizată de către Asociaţia dr. Szasz Pal, din Aiud, între orele 17.00 – 19.00. După cum ştim, în decursul anilor 1848 – 1849, deşi între români şi maghiari au avut loc bătălii aprige, cum au fost cele ale Abrudului, Huedinului, de la Fântânele etc., şi asta o repetăm încă o dată dacă mai este nevoie – din vina clară a armatelor maghiare ce s-au năpustit asupra acestor locuri, românii doar apărându-şi pământul sfânt, „râul, ramul”, în rest cele două revoluţii şi-au urmat fiecare cursul istoriei din acele vremuri. Iată în continuare câteva amănunte mai triste din confruntările de atunci, dar şi unele mai deosebite, de mare omenie, care merită a fi reţinute şi de români şi de maghiari ca excelente momente de convieţuire paşnică pe aceste meleaguri. De aceea sperăm să fie o acţiune de comemorare la fel de paşnică, nu de genul celei recente de la Târgu Mureş.

• Istoricul regretabilelor confruntări dintre  maghiari şi români la Zlatna şi Presaca Ampoiului

Multă lume care circulă pe şoseaua Alba Iulia – Zlatna sau invers trece şi prin Presaca Ampoiului, comuna Meteş (circa 9 kilometri de Zlatna). Aici, pe marginea şoselei, există un monument ridicat în memoria ungurilor căzuţi în luptele cu românii, în zilele de 23-24 octombrie 1848. Să amintim cititorilor noştri că după constituirea primelor prefecturi româneşti de către Avram Iancu şi tribunii săi şi atrocităţile deosebit de crude făptuite de nobilii şi revoluţionarii maghiari (la Mihalţ, Abrud, Sâncrai, Luna) în care au fost omorâţi şi schingiuiţi mii de români, generalul austriac Puchner, la înţelegere cu prefecturile româneşti, a dat ordin să fie dezarmate batalioanele şi escadroanele „morţii” ungureşti.

Ca urmare, garda românească aflată sub conducerea prefectului Petru Dobra, în ziua de 23 octombrie 1848, a cerut maghiarilor din Zlatna să depună armele. După îndelungi discuţii, s-a căzut la învoială să se încheie un armistiţiu în după-amiaza aceleiaşi zile. Românii s-au încrezut în cuvântul ungurilor, astfel că, pe la orele amiezii, şi-au scos merindele din desagi şi s-au pus să mănânce. Ungurii între timp s-au adunat mai mulţi, şi-au încălcat cuvântul dat şi i-au atacat prin sur­prindere pe români, omorând mulţi dintre ei sau rănindu-i. Pe cei rămaşi vii i-au scos din oraş. Românii s-au regrupat în scurt timp împreună cu cei din satele învecinate şi s-au aruncat asupra acestora. Nemai putând să le ţină piept, ungurii au dat foc oraşului, îndeosebi la partea locuită de români, şi au luat-o la fugă. Au fost însă ajunşi de români în Presaca Ampoiului, unde câteva sute dintre ei şi-au găsit sfârşitul. De men­­ţionat că alţi circa 500 de maghiari, îndeosebi femei şi copii, au fost luaţi ulterior de însuşi Avram Iancu sub oblăduirea sa şi duşi la Abrud, pentru a fi feriţi de răzbunarea românilor.
Regretabile evenimente, atât din partea maghiarilor cât şi din partea românilor în acele momente revoluţionare, ce sperăm ca de acum încolo să nu se mai întâmple niciodată între cele două naţionalităţi.

• Bela Lukacs, copilaşul maghiar de doar 3 ani salvat de o meteşancă, a ajuns om mare şi n-a uitat de unde a plecat

În toată această filă de istorie sângeroasă din timpul revoluţiilor română şi maghiară din anii 1848-1849, există şi o mică poveste adevărată, frumoasă, umanitară. Astfel, potrivit unei relatări din cartea „Moţii – calvarul unui popor eroic dar nedreptăţit”, autor Ion Rusu Abrudeanu (apărută în anul 1928) în timpul aprigei bătălii dintre maghiari şi români ce a avut loc în strâmtoarea satului Presaca Ampoiului, unei ţărănci românce i-a fost milă de un copilaş maghiar în vârstă de vreo 3 anişori şi l-a ascuns sub fusta sa lungă, pentru ca nu cumva să fie omorât. Ei bine, acel copilaş, pe numele său Bela Lukacs, între timp a crescut, a studiat la Budapesta şi a ajuns chiar ministrul Comerţului al Ungariei. Potrivit relatărilor lui Ion Rusu Abrudeanu, politicianul ungur nu a uitat nobila faptă a acestei românce, pe care o vizita şi o ajuta de câte ori venea la Zlatna. Pe lângă faptul că a sprijinit ridicarea monumentului de la Presaca Ampoiului (în anul 1898), el a contribuit foarte mult la dezvoltarea ulterioară a zonei. Lui i se datorează linia ferată Alba Iulia – Zlatna, şoseaua peste muntele Breaza la Almaşu Mare – Geoagiu de Jos – Orăştie, Liceul industrial şi chiar fostul cazinou din oraşul Zlatna. Păcat că, aşa cum tot istoricul Abrudeanu (fost deputat de Alba) mai consemnează, Bela Lukacs a avut totuşi un sfârşit nefericit. Astfel, se spune că în anul 1900, după ce luase parte la o expoziţie a Ungariei la Paris, în funcţia de comisar al acesteia, imediat după ce s-a întors la Budapesta, din cauza unei presupuse fraude financiare la această expoziţie de care a fost acuzat, s-ar fi sinucis, aruncându-se în Dunăre.
Oricum, el merită să fie comemorat deopotrivă de maghiari şi de români în veci de aici înainte pentru exemplul său de bună purtare şi de construire a unor punţi trainice între români şi maghiari. Lecţia sa este de învăţat de către ambele popoare, pentru a convieţui de aici înainte în bună pace în marea casă comună ce se numeşte Uniunea Europeană.

Tinu MATEŞ

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS