Actualitate
La Zlatna a fost inaugurat Muzeul fostei Școli de Arte și Meserii
Maiestuoasa clădire ce adăpostește Liceul ”Corneliu Medrea” din Zlatna, fosta Școală de Arte și Meserii, a fost înnobilată cu o nouă piesă de rezistență, menită să păstreze vie identitatea națională și locală a trăitorilor de pe aceste meleaguri.
Subsolul clădirii, un loc în care se împletesc misterios catacombe cu intrânduri arcuite, a fost excelent pus în valoare de către administrația locală, fiind transformat acum într-un spațiu care adăpostește cu generozitate piesele descoperite de-a lungul timpului în acest antic Ampelum dar și operele de artă, cioplite în piatră, descoperite în timpul lucrărilor de reabilitare a fostei Școli de Arte și Meserii din Zlatna.
Primarul Zlatnei, Silviu Ponoran, a declarat pentru ziarulunirea.ro că obiectele care fac azi parte din patrimonial istoric al orașului (în jur de 137 de piese) au fost salvat de la dispariție în ultima clipă, în timpul intervențiilor de reabilitare a acoperișului. Cu sprijinul unor sculptori din Cluj (în frunte cu inimosul Lajos Micklos), au fost mobilizate forțe impresionante în demersurile de reabilitare a fragmentelor de piatră cioplită, opera de artă ieșite din mâinile foștilor elevi ai Școlii de Arte și Meserii Zlatna.
Pentru punerea acestora în valoare au făcut voluntariat, mai multe luni, studenții Universității de Belle Arte din Budapesta.
Momentan, în muzeul care a devenit o destinație turistică pentru cei care vizitează Apusenii, pot fi admirate busturi ale unor personalităților de origine maghiară implicate în istoria Transilvaniei (Lajos Kossuth), a României (un Lenin cu moalele capului crăpat), Coroana Sfântului Ștefan al Ungariei cioplită în piatră, un detaliu din 1849 al fațadei Școlii de Arte și Meserii, însemne ale breslei, detalii cioplite de inspirație romană, motive florale sau cu animale, personaje din mitologia greacă sau romană etc. De asemenea, universitatea maghiară a editat și un album foto cu toate piesele găsite în podul liceului din Zlatna și restaurate.
Clădirea fostei Școli de Arte și Meserii a fost reabilitată anii trecuți din temelii: au fost refăcute tencuielile, acoperișul, tâmplăria la uși și la ferestre, au fost înlocuite pardoselile, s-a intervenit asupra instalaţiilor electrice, sanitare, de stingere a incendiilor, termice, ventilare – desfumare, asupra branşamentelor, ventilaţiei, a hidranţilor. Au fost create grupuri sanitare noi. Valoarea totală a investiţiei s-a ridicat la circa 14 milioane de lei. Iluminatul arhitectural care pune în valoare clădirea a fost pornit, în cadru festiv, în 2019, cu prilejul zilei de 1 Decembrie, când aici s-au reunit din toate cele patru colțuri ale lumii românii, la Congresul Spiritualității Românești. Unitatea de învățământ a fost dotată cu table inteligente, interactive, table de scris, bănci, scaune, mese de laborator și catedre.
Liceul ”Corneliu Medrea” a fost ridicat între anii 1894 – 1895 și a funcționat inițial ca Şcoală de Arte şi Meserii. Faima Şcolii de Arte şi Meserii la Zlatna (actualul liceu) l-a determinat pe talentatul tânăr Cornel Medrea, viitor sculptor de renume, ca din anul 1905 să frecventeze această instituție. Şcoala de Arte şi Meserii din Zlatna avea durata de 4 ani, cu învăţământ teoretic şi instruire practică şi pregătea tineri pentru două specialităţi: maiştri cioplitori în piatră şi şlefuitori (tocitori) în piatră.
Importanţa şi valoarea acestei şcoli a fost dată de către pregătirea profesorilor şi a maiştrilor instructori, precum şi a materiilor prevăzute în programul şcolar: aritmetica, geometria plană şi în spaţiu, desen liber, desen de specialitate, desen scris, caligrafie, curs de modelaj, tehnologia industriei pietrei, studiul construcţiilor, chimia, contabilitate şi devize, igienă şi limba maghiară.

Actualitate
Bărbat de 35 de ani din Zlatna reținut de polițiști, după ce a condus băut și fără permis un autoturism cu care a provocat un accident rutier pe centura ocolitoare a orașului
Duminică, 7 iunie 2026, în jurul orei 18.30, polițiștii din Zlatna au fost sesizați cu privire la faptul că, pe raza orașului, a avut loc un eveniment rutier.

Din verificările efectuate de polițiștii deplasați la fața locului, a reieșit că, un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din Zlatna, în timp ce conducea un autoturism, pe varianta ocolitoare a orașului Zlatna, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat pe partea carosabilă, rezultând doar pagube materiale.
În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei, iar din verificările efectuate de polițiști, a reieșit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Față de acesta, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Actualitate
Amenzi de peste 3.400 de lei aplicate de polițiști, în urma unei acțiuni cu efective mărite organizată pe raza orașului Zlatna
Sâmbătă, 6 iunie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Zlatna au desfășurat o acțiune, pe raza orașului, care a avut drept scop menținerea unui climat de siguranță publică și prevenirea faptelor săvârșite cu violență.

În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 93 de verificări de persoane și 29 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Au fost constatate 10 abateri de natură contravențională, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 3.405 lei.
În cadrul acțiunii, a fost verificat un deținător de arme și au fost consiliate 8 persoane aflate în situații conflictuale, pe linia violenței domestice, combaterea violenței domestice fiind un obiectiv prioritar al Poliției Române.
La acțiune au participat jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba.
Aceste acțiuni vor continua și în perioada următoare.
Actualitate
Bărbat de 46 de ani din Zlatna reținut de polițiști, după ce a condus cu o alcoolemie de 1,08 mg/l și a provocat un accident rutier pe DN 74
În noaptea de 16/17 mai 2026, polițiștii din Zlatna au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din Zlatna, care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit că, la data de 16 mai 2025, în jurul orei 23.35, bărbatul a condus un autoturism, pe DN 74, în orașul Zlatna, iar la un moment dat, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un autoturism parcat corespunzător, în afara părții carosabile.
În urma evenimentului, au rezultat doar pagube materiale.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,08 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Din Județacum 2 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | zlatnainfo.ro
Din Județacum 2 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | zlatnainfo.ro
Mondenacum 2 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | zlatnainfo.ro
Actualitateacum 2 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | zlatnainfo.ro
Actualitateacum 3 luniO șoferiță de 53 de ani din Zlatna a accidentat mortal un biciclist pe DJ 706B, în localitatea hunedoreană Stejărel
Actualitateacum 2 luniColiziune între un autoturism și o autoutilitară, pe strada principală din Feneș
Actualitateacum 2 luniTrei bărbați au fost reținuți de polițiști, în urma unui conflict spontan izbucnit într-un local public din Zlatna
Sportacum 3 luniSâmbătă, 28 martie 2026, are loc cea de-a II-a ediție a concursului de alergare montană „SĂ-RUN-I Trail Race„ de la Zlatna




















