Rămâi conectat

Știri din zonă

Femeie din Mogoș împiedicată de instanțele din Alba să devină… bărbat

zlatnainfo.ro

Publicat

în

O femeie din comuna Mogoş a vrut să devină… bărbat. În 2008, când a formulat o acţiune judecătorească în acest sens, avea 39 de ani. Aceasta a acţionat în judecată Consilul Local Mogoş şi Laboratorul de Medicină Legală Alba. Atât Judecătoria Câmpeni, cât şi Tribunalul Alba au respins solicitarea femeii.

Femeia a depus acţiunea în constatare la începutul anului 2008 la Judecătoria Câmpeni. Instanţa a respins solicitarea, decizia fiind contestată, în octombrie acelaşi an, la Tribunalul Alba. În septembrie 2009, instanţa din Alba Iulia a respins definitiv acţiunea civilă.

Prin cererea înregistrată, femeia a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local Mogoş şi Lboratorul de Medicină Legală Alba solicitând că prin hotărâre judecătorească să se autorizeze efectuarea unei operaţii de schimbare de sex şi apoi să se dispună eliberarea unui nou act de stare civilă cu sexul schimbat.

”În motivarea cererii a arătat că orientarea ei sexuală, comportamentală şi înclinaţiile ei spre celelalt sex s-au acutizat odată cu trecerea timpului. A susţinut că îşi asumă toate riscurile pe propria răspundere ce decurg din această operaţie, obligându-se să respecte în tocmai toate dispoziitile medicale. A mai arătat că solicită autorităţii medicale competenţe o expertiză medico legală care să arate că este în deplinătatea facultăţilor mintale şi că are discernământul faptelor ei”, se susţine în motivarea deciziei de la Judecătoria Cîmpeni.

La cererea reclamantei, instanţa a dispus efectuarea a 3 expertize de către Laboratorul de Medicină Legală Alba. Prima a fost o expertiză hormonală prin care să precizeze preponderenţa hormonală a reclamantei şi în funcţie de această sexul predominant al acesteia şi dacă se impune sau nu efectuarea unei schimbări de sex. A doua a reprezentat o expertiză psihiatrică în care să se procedeze la evaluarea psihiatrică a reclamantei şi să se pronunţe dacă în funcţie de afecţiunile acesteia în cazul în care există, este sau nu necesară schimbarea de sex şi dacă această este singură opţiune, sau ce alte tratamente alternative ar mai fi pentru reclamantă. De asemenea, s-a solicitat să se pronunţe dacă reclamanta are discernământul necesar pentru a înţelege consecinţele unei astfel de operaţii de schimbare de sex. A treia expertiză s-a referit la evaluarea psihologică a reclamantei în care să se pronunţe din punct de vedere psihologic orientarea sexuală a reclamantei şi dacă este sau nu necesară o schimbare de sex precum şi să i se prezinte reclamantei toate consecinţele unei astfel de proceduri din toate punctele de vedere (chirurgical, material, susţinerea îndelungată etc.).

”Din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică şi psihologică întocmit de Laboratorul de Medicină Legală Alba rezultă că diagnosticul reclamantei este de transsexualism, iar reclamanta nu prezintă tulburări psihice de intensitate psihotică, având capacitatea de a discerne faptele sale, având deci discernământul păstrat. În ceea ce priveşte expertiză hormonală având în vederea că această se efectuează doar la Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici, Bucureşti, la termenul de fond reclamantă a renunţat la această probă”, se arată în motivare. Expertiza hormonală s-a realizat după un an, în faza de recurs a procesului, dar nici aceasta nu a fost concludentă pentru ca judecătorul să poată decide autorizarea operaţiei de schimbare de sex. Magistratul care a judecat pe fond cauza a susţinut că justificarea tratamentelor hormonale şi a intervenţiei chirurgicale de schimbare de sex este data de considerarea transsexualismului ca o maladie de natură psihică, astfel că se impune tratarea acesteia şi reintegrarea în societate a persoanei afectate”.

Expresie din Biblie, folosită de magistrat

”O schimbare de sex trebuie autorizata doar în urmă unei proceduri medicale anterioare complexe, derulată pe perioadă câtorva ani, în care se stabileşte exact atât formă de transexualism al pacientului cât şi un studiu efectuat de către persoane calificate în domeniul tulburărilor sexuale, psihiatrice şi psihoterapeutice tocmai datorită caracterului ireversibil al unei asemenea operaţii, cu consecinţe deosebite pentru persoană supusă unei asemenea intervenţii, o asemenea operaţie fiind practicată doar în ultima instanţă. Raportând cele expuse anterior la speţa de faţă instanţa constată că simplul diagnostic al reclamantei de transsexualism, fără a preciză forma de disforie prezentă şi fără justificarea necesităţii terapeutice a acestei operaţii, înainte de a se încerca o psihoterapie, nu este suficient pentru a autoriza operaţia de schimabare de sex solicitată de reclamantă, această datorită caracterului definitiv şi ireversibil al unei astfel de operaţii, motiv pentru care urmează a se respinge cererea acesteia”, a afirmat judecătorul. Acesta a folosit în argumentarea sa chiar şi o expresie atribuită prin Biblie Sfântului Ioan Gură de Aur: ”Nu zic numai ca prin acest pacat tu nu ai devenit femeie, dar încă ai pierdut şi dreptul de a fi bărbat, căci nici nu te-ai schimbat în natură femeii, şi nici nu ai păstrat natură bărbătească, ci amândurora te-ai făcut deopotrivă trădător, fiindcă ai nedreptăţit şi necinstit amândouă genurile”.

Alte precizări ale magistratului de la Judecătoria Cîmpeni: ”La noi în ţara nu există reglementare legală care să prevadă condiţiile, afecţiunile, procedura şi cazurile în care schimbarea de sex este admisibilă. În lipsa unei asemenea reglementări, revine instanţelor de judecată obligaţia de a soluţiona cererile referitoare la autorizarea schimbării de sex care trebuie să le analizeze cu mult discernământ, iar practica judiciară în această materie la noi în ţara este foarte redusă, neconturată clar şi nepublicată. Analiză unei cereri de autorizare a schimbării sexului are implicaţii atât morale, având în vedere că ţara noastră are o populaţie în procent de 80% ortodoxă, cât şi sociale, întrucât, în urmă unei asemena autorizări de schimbare a sexului persoanei i se eliberează un nou act de identitate, în care îi este trecut sexul nou, psihologic, care diferă de cel biologic,cu posibilitatea pentru transsexuali de a se căsători şi de a adopta copii. O asemenea perspectivă crează o lume în care delimitarea dintre bărbătesc şi femeiesc nu mai există.

Această operaţie trebuie exclusiv rezervată pacienţilor care suferă de disforie de gen, datorită caracterului sau ireversibil şi presupune întocmirea unui studiu efectuat de către persoane calificate în domeniul tulburărilor sexuale, psihiatrice şi psihoterapeutice, diagnosticul trebuind a fi stabilit în funcţie de DSM-III. Astfel, vechimea tulburărilor trebuie să aibă o durată continuă de cel puţin doi ani, intervenţia chirurgicală de schimbare de sex va fi precedată de o perioadă de cel puţin un an în care persoana în cauza îşi va desfăşura viaţă după regulile aparţinând sexului opus, urmărirea unei psihoterapii de cel puţin trei luni înainte de începutul hormonoterapiei şi absenţa ambiguităţii sexule organice sau a anomaliilor genetice precum şi absenţa altor tulburări mentale, precum schizofrenia”.

Explicaţii ştiinţifice

Din punct de vedere ştiinţific ”transsexualismul” (denumit şi transsexualitate) se caracterizează printr-o identificare puternică şi persistentă cu celălalt gen. Persoanele în cauză simt că sunt victime ale unui accident biologic şi sunt închise într-un corp care nu se potriveşte identităţii lor de gen. Cei care manifestă această afecţiune poartă denumirea de transsexuali. Nu este considerată o tulburare psihică. Transsexualii sunt persoane transgender care trăiesc sau îşi doresc să trăiască permanent ca membri ai sexului opus celui biologic. Femeile biologice care îşi doresc să trăiască permanent ca bărbaţi şi să fie considerate bărbaţi sunt numite transsexuali femeie-spre-bărbat (female-to-male (FTM) transsexuals) sau bărbaţi transsexuali. Bărbaţii biologici care îşi doresc să trăiască permanent ca femei şi să fie consideraţi femei sunt numiţi transsexuali bărbat-spre-femeie (male-to female (MTF) transsexuals) sau femei transsexuale. Transsexualii de obicei apelează la intervenţii medicale precum administrarea de hormoni sau operaţii pentru a-şi transforma corpul cât mai congruent posibil cu cel al genului preferat.

sursa: adevarul.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Știri din zonă

Minor de 17 ani reținut de polițiștii din Meteș, după ce a furat un motofierăstrău dintr-o anexă gospodărească

zlatnainfo.ro

Publicat

în

Vineri, 17 aprilie 2026, polițiștii Postului de Poliție Meteș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr, în vârstă de 17 ani, din localitatea Meteș, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Din cercetări a reieșit că tânărul, în data de 13 aprilie 2026, ar fi pătruns prin efracție într-o anexă a unei locuințe de pe raza satului Tăuți și ar fi sustras un motofierăstrău, în valoare de 3.000 de lei.

Prejudiciul a fost recuperat și restituit persoanei vătămate.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Primarul din Almașu Mare a cerut Electrica Furnizare sistarea furnizării energiei electrice pentru utilitățile publice din comună. Vezi motivul

zlatnainfo.ro

Publicat

în

Primarul comunei Almașu Mare, Zaharie Aron, a solicitat companiei Electrica Furnizare să întrerupa furnizarea energiei electrice pentru utilitățile din comună, inclusiv pentru unitățile școlare, începând cu data de 1 martie 2026.

Decizia este motivată de faptul că încasările la buget sunt blocate din cauza neparobării taxelor și impozitelor locale pentru anul 2026.

„Datorită faptului ca în nenumărate rânduri, 7 (sapte) ședințe consecutive ale consiliulul local, consilierii locali ai comunei Almașu Mare nu au aprobat stabilirea impozitelor și taxelor locale, și din această cauză nu se pot face încasări la bugetul local, cer prin prezenta întreruperea alimentării cu energie electrică a iluminatului public în toate satele din comună, pe o perioada nedeterminată, începand cu data de 01.03.2026, întrucât nu mai avem resurse financiare pentru plata energiei electrice.

De asemenea, cer prin prezenta întreruperea alimentării cu energie electrică a școliilor și a căminelor culturale din comună, pe o perioada nedeterminată, din aceleași motive, începand cu data de 01.03.2026”, se arată în cererea formulată de primar și adresată companiei de electricitate.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Tânăr de 19 ani din Meteș reținut de polițiști, după ce a condus băut și fără permis

zlatnainfo.ro

Publicat

în

Luni, 23 februarie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 19 ani, din localitatea Meteș, cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni rutiere.

Din verificările efectuate de către polițiști a reieșit că tânărul are suspendat dreptul de a conduce autovehicule.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

• Informații de background

La data de 23 februarie 2026, în jurul orei 03.50, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au oprit, pentru control, pe raza localității Tăuți, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din localitatea Meteș.

În urma testării tânărului, cu aparatul alcooltest, a rezultat valoarea de 0,54 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

zlatnainfo, stiri zlatna, informatii zlatna