Rămâi conectat

Știri din zonă

Femeie de 54 de ani din Almașu Mare accidentată la Alba Iulia, în timp ce traversa strada prin loc nepermis

zlatnainfo.ro

Publicat

în

Ieri, 29 august 2019, în jurul orei 13,20, pe Calea Moților din Alba Iulia, o femeie în vârstă de 54 de ani, din comuna Almașu Mare, s-a angajat în traversarea străzii prin loc  nepermis și fără să se asigure, împrejurare în care a fost surprinsă și accidentată de un autoturism condus de o femeie de 50 de ani din Alba Iulia, care circula în direcția Alba Iulia – Micești.

În urma accidentului, femeia de 54 de ani a suferit leziuni corporale ușoare. Atât conducătoarea auto cât și victima au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate.

Știri din zonă

După un an de pauză, străvechiul obicei intitulat „Pomana Copiilor” a fost reluat la Presaca Ampoiului

zlatnainfo.ro

Publicat

în

Pandemia de COVID-19 a reușit să împiedice doar anul trecut păstrarea tradiției din cea de-a doua zi de Paşte, la Presaca Ampoiului, unde copiii primesc o pomană dată în numele celor morţi şi a celor care nu au fost pomeniţi niciodată în biserică, obicei transmis de generații, din tată-n fiu.

La Presaca Ampoiului din comuna Meteş, în a doua zi de Paşte comunitatea participă la „pomeana copiilor“, obicei despre care bătrânii satului povestesc că „pomeana copiilor“ este un obicei unic în România, care începe în Duminica Floriilor, când gospodinele din sat duc făină la „prescurariţă“ – femeia din localitate care coace prescurile pentru biserică.

Aceasta face câteva sute de colaci, dar şi unii de dimensiuni mici care vor fi folosiţi la „pomeana copiilor“. În a doua zi de Paşte, după slujba religioasă, colăceii sunt aşezaţi pe iarbă, în curtea bisericii, pe două rânduri, iar în interiorul lor femeile satului aşează ouă roşii. Toţi copii din sat se aşează ulterior, câte unul, în spatele colacilor, primind „pomeana“, sfinţită de preoţi.

Sărbătoarea este interpretată din punct de vedere religios ca o celebrare a cultului morţilor, pomana dată copiilor simbolizând o pomană dată în numele celor morţi şi a celor care nu au fost pomeniţi niciodată în biserică.

Citește mai mult

Știri din zonă

Tradiții în cea de-a doua zi de Paște, la Presaca Ampoiului: „Pomana copiilor” şi „Fugăritul Mirelui”

zlatnainfo.ro

Publicat

în

Presaca Ampoiului este o așezare plină de obiceiuri care s-au păstart nealterate de-a lungul timpului, fiind transmise din generaţie în generaţie.

În cea de-a doua zi de Paşte aici are loc reînvierea unor obiceiuri populare foarte vechi, două dintre acestea fiind unice în ţară: „Pomana Copiilor”, „Fugăritul Mirelui”.

„Pomana Copiilor” constă în sfinţirea, într-un ceremonial aparte, a unor colaci realizaţi din făina care a rămas după coacerea pâinilor pentru Paşti. Aceştia se împart tuturor copiilor din sat, de la cei care abia merg în picioare până la cei din ultimele clase al şcolii generale.

„Fugăritul Mirelui” reprezintă „pedepsirea” simbolică a flăcăilor ce nu şi-au găsit aleasa inimii în anul care a trecut. Unul dintre bărbaţii din sat care s-a căsătorit în ultimul an este “fugărit” de către doi feciori. Dacă “mirele” este prins trebuie să dea de băut celor doi, care îi vor spune că l-a ţinut prea bine nevasta, că s-a îngrăşat, că a făcut burtă şi s-a “ramolit”. Se mai spune că feciorii care l-au prins vor fi foarte buni la lucru în vara care urmează, vor termina muncile câmpului foarte repede, dar şi că s-ar putea să se însoare în anul care urmează.

Dacă mirele nu este prins de feciori, el primeşte de băut de la aceştia şi este o mândrie pentru el că a rămas tânăr şi că “nu se dă pe fecioria celor necăsătoriţi”.

Un alt obicei este „Jucatu’ lopţii-n bâtă” – un joc asemănător celui de oină la care pot participa numai cei mai destoinici feciori ai comunităţii. Jocul se desfaşoară în partea sudică a cimitirului şi are loc atât în prima zi de Paşte, când echipele sunt formate din feciorii din sat, dar şi în a doua zi de Paşte, când are loc între localnici şi fii ai satului, reîntorşi acasă. La joc asistă localnicii împreună cu oaspeţii, care fac galerie şi râd de cei care nu pot fugi.

Tradiţiile din Presaca Ampoiului cer ca evenimentele legate de Paşte să se deruleze numai în biserică sau în cimitirul satului, dar, după celebrarea momentelor festive, alaiul sărbătoresc porneşte spre Căminul Cultural (în trecut spre casa celui mai gospodar sătean), unde oaspeţii sunt „omeniţi” cu bucate tradiţionale: miel la căldare, mămăligă şi balmoş.

Totul se încheie cu un spectacol ce este susţinut de fetele harnice ale satului, care răsplătesc prin cânt şi joc faptele vrednice ale flăcăilor.

sursa: hunedoara.citynews.ro

Citește mai mult

Știri din zonă

Ziua Rusaliilor, data propusă pentru alegerile locale anticipate parțiale din Meteș

zlatnainfo.ro

Publicat

în

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a propus Ministerului Afacerilor Interne organizarea alegerilor locale anticipate parțiale pentru funcțiile vacante de primar în 30 de comune şi oraşe din 20 de județe, printre care și Alba, în ziua de duminică, 20 iunie 2021, chiar de sărbătoarea Rusaliilor.

În județul Alba, ar urma să fie organizate alegeri locale anticipate la Ciuruleasa, unde fostul primar Radu Tuhuț a renunțat la funcție, fiind ales ales deputat în Parlamentul României, respectiv la Meteș, unde primarul Daniel Opruța a decedat din cauza afecțiunilor asociate cu COVID-19.

Conform propunerilor AEP, candidaturile pentru funcția de primar ar urma să fie depuse între 21 – 31 mai, iar campania electorală ar începe astfel pe 5 iunie. „Lista localităților în care vor avea loc alegeri locale parțiale pentru primari în data de 20 iunie 2021 nu este încă definitivă, aceasta putând fi actualizată până la adoptarea hotăririlor Guvernului privind organizarea scrutinului, în funcție de informațiile noi ce vor fi comunicate de instituțiile prefectului”, se arată în comunicatul de presă al AEP.

Citește mai mult

Știri din zonă

2 noi cazuri de COVID-19 raportate astăzi, 27 aprilie 2021, în comuna Meteș

zlatnainfo.ro

Publicat

în

Astăzi, 27 aprilie 2021, în județul Alba s-au înregistrat 42 cazuri noi de infectare cu COVID-19, potrivit informațiilor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică.

Dintre aceste cazuri, 2 au fost atribuite comunei Meteș.

Localitățile din care provin cele 42 cazuri de COVID-19 raportate astăzi, 27 aprilie 2021, sunt următoarele:

AIUD – 3 cazuri

ALBA IULIA – 19 cazuri

ALBAC – 1 caz

ARIEȘENI – 2 cazuri

AVRAM IANCU – 1 caz

CIUGUD – 2 cazuri

DAIA ROMÂNĂ – 1 caz

IGHIU – 2 cazuri

JIDVEI – 1 caz

METEȘ – 2 cazuri

MIHALȚ – 2 cazuri

ROȘIA MONTANĂ – 1 caz

SÂNTIMBRU – 1 caz

SĂSCIORI – 1 caz

UNIREA – 3 cazuri

Luni, în Alba au fost prelucrate 615 teste (232 la DSP și 383 la SJU). Numărul total de teste efectuate până în prezent în județ a ajuns la 201.720.

Citește mai mult

Știri din zonă

Fetiţă de 12 ani muşcată de faţă, de un câine din localitatea Tăuți. Când a realizat ce s-a întâmplat proprietara câinelui a decedat

zlatnainfo.ro

Publicat

în

O fetiţă de 12 ani a fost mușcată de un Husky în timp ce se afla în curtea unei vecine. Rănită la faţă, copila a început să ţipe de durere, iar proprietara câinelui a suferit un şoc şi a căzut la pământ.

Echipajul ambulanței, sosit de urgenţă, a resuscitat-o pe femeie zeci de minute, însă fără rezultat. Fetiţa a fost transportată la spital, în Târgu Mureş.

Fetiţa venise cu bunica ei în curtea unei vecine de 67 de ani, din localitatea Tăuți. La un moment dat, copila s-a dus la câine în padoc, să se joace cu el. Nimeni nu îşi explică exact cum de patrupedul a devenit agitat, apoi agresiv şi, pe neaşteptate, a atacat.

Când a văzut copila plină de sânge, proprietara câinelui a alergat să îi acorde primul ajutor. În grabă, ar fi vrut să intre în casă după pansament pentru rănile fetiţei, dar a căzut la pământ.

Localnică: „Am auzit că a venit o nanaşă de-a ei cu o nepoţică şi a intrat la câine acolo şi nu ştiu cum a muşcat câinele fata şi ea s-a panicat, s-a speriat şi s-a dus în casa să-i aducă ceva să se şteargă. S-a speriat, s-a speriat din cauza aia, era ea o fire mai sensibilă”.

Localnic: „S-a dus să se joace cu câinele şi a sărit câinele la ea, eu ştiu, şi femeia s-a dus în casă să aducă ceva să o panseze, să îi pună la faţă, şi a căzut acolo şi au dat de ea moartă”.

Reporter: „Avea câinele de mult timp?”

Localnic: „Da, de mult timp, de un an de zile, dar nu era câinele să fie dezlegat”.

O ambulanţă a ajuns repede la faţa locului şi medicul a început manevrele de resuscitare.

Simona Strajan, director medical la Serviciul de Ambulanţă Alba: „S-a speriat atât de tare, încât a făcut un stop cardio-respirator. A făcut resuscitare conform protocolului mai mult de o jumătate de oră, la care nu a avut niciun răspuns”.

Între timp, fetiţa a ajuns la spitalul din Alba Iulia pentru îngrijiri.

Aurel Crişan, medic şef UPU-SMURD Alba: „A fost adusă o fetiţă de 12 ani cu plăgi multiple muscate la nivelul feței. La noi a venit stabilă, echilibrată hemo-dinamic. S-a făcut toaleta plăgilor, profilaxia tetanică şi s-a luat legătura cu clinica de specialitate de la Târgu Mureş”.

Comisar şef Luminiţa Prodan, purtător de cuvânt IPJ Alba: „Minora i-ar fi cerut femeii să îi permită să se joace cu câinele familiei, iar la un moment dat fetiţa a fost mușcată de câine de faţă. Poliţiştii au deschis un dosar penal în cadrul căruia se fac cercetări pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă”.

Fetiţa a fost operată de urgenţă, iar acum este internată la Târgu Mureş, în stare stabilă.

Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

zlatnainfo, stiri zlatna, informatii zlatna