Știri din zonă
Eroii neamului românesc, pomeniți în parohia Presaca Ampoiului
De Praznicul Înălțării Domnului nostru Iisus Hristos, credincioșii parohiei Presaca Ampoiului, urmând frumoasa tradiție păstrată cu sfințenie din moși-strămoși, au comemorat pe cei care și-au dat viața pentru libertatea și demnitatea poporului român în cele două conflagrații mondiale.
Evenimentul a debutat la ora 11:30 prin oficierea slujbei Parastasului pentru fericiții întru adormire eroi, ostași și luptători români ai parohiei, căzuți pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori, pentru apărarea Patriei și a credinței strămoșești.
După slujba Parastasului, elevii Școlii Gimnaziale din localitate, sub coordonarea doamnei înv. Adnana Alexandra Bobar, au intonat cântece patriotice și au susținut un scurt program artistic în memoria eroilor căzuți în cele două Războaie Mondiale. De asemenea, alături de credincioși și elevi, la acest eveniment au luat parte și reprezentanți ai autorităților locale, care au depus coroane de flori la Monumentul Eroilor din localitate.
Pr. paroh Dorin Ursu

Știri din zonă
Trafic îngreunat pe DN 74, între Bucium și Zlatna, din cauza coliziunii dintre un autoturism și o autoutilitară
Traficul este îngreunat pe DN 74, între Bucium și Zlatna, după un autoturism și o autoutilitară au intrat în coliziune. Au intervenit pompierii militari din Câmpeni pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical.
„Secția de pompieri Campeni intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la un accident rutier produs pe raza loc. Bucium spre Zlatna, înainte de Dealu Mare. Din informațiile preliminare ar fi vorba despre un accident rutier produs între 2 autoturisme, fară persoane încarcerate. Forțe alocate: 1 x ASAS și 2 x Amb. SAJ”, a transmis ISU Alba.
Știri din zonă
Cum s-a produs tragicul accident de la Poiana Ampoiului, în care un bărbat de 56 de ani și-a pierdut viața
Sâmbătă, 23 august 2025, în jurul orei 20.30, polițiștii Secției de Poliție Rurală Galda de Jos au fost sesizați cu privire la faptul că, pe un drum forestier din localitatea Poiana Ampoiului, un tractor s-a răsturnat.
Din verificările efectuate de polițiștii deplasați la fața locului, a reieșit că, un bărbat de 56 de ani, din localitate, în timp ce conducea un tractor, ar fi pierdut controlul asupra acestuia și s-ar fi răsturnat.
În urma evenimentului, din nefericire, bărbatul a decedat.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
FOTO: ARHIVĂ
Știri din zonă
Un bărbat a decedat la Poiana Ampoiului, după ce s-a răsturnat cu un taractor
Un bărbat a decadat, sâmbătă seara, după ce s-a răsturnat cu un tractor în localitatea Poiana Ampoiului.
„Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru extragerea unei persoane și acordarea primului ajutor medical în loc. Poiana Ampoiului. Din informațiile primite de la apelant ar fi vorba despre o persoană surprinsa sub un tractor, posibil inconștientă. Forțe alocate: 1 x ASAS și 1 x EPA”, a transmis ISU Alba.
UPDATE: „Forțele de intervenție au ajuns la locul producerii evenimentului. Persoana a fost extrasă de sub tractor de catre pompierii militari, însă din nefericire aceasta prezintă leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decesul acesteia”, a mai transmis ISU Alba.
- Mondenacum o lună
Mesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | zlatnainfo.ro
- Mondenacum o lună
Nume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | zlatnainfo.ro
- Actualitateacum 2 luni
URARI, FELICITARI şi MESAJE de La mulţi ani de Sfântul Ilie 2025 | zlatnainfo.ro
- Administrațieacum 3 luni
De luni, 30 iunie 2025, traficul rutier va fi închis temporar, pe șoseaua de centură a orașului Zlatna
- Actualitateacum 2 luni
O minoră de 6 ani din Zlatna a ajuns la spital, după ce a fost accidentată de un autoturism, pe o stradă din Alba Iulia
- Actualitateacum o lună
Tânăr de 20 de ani din Zlatna reținut de polițiști, după ce a agresat fizic un bărbat, în urma unor discuții în contradictoriu
- Administrațieacum 2 luni
Licitație de 4,2 milioane de lei, pentru construirea unor locuințe de serviciu destinate specialiștilor din învățământ și sănătate, în orașul Zlatna
- Știri din zonăacum o lună
Bărbat de 56 de ani din Meteș cercetat de polițiști, după ce a fost depistat în timp ce conducea băut