Rămâi conectat

Actualitate

Elena Meteșan și Victoria Popa sunt cercetate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba pentru delapidare în formă continuată și înșelăciune

zlatnainfo.ro

Publicat

în

femei-cec-zlatna-sediul-ipj-albaProcurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus sâmbătă, 10 septembrie 2016, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatele METEŞAN ELENA şi POPA VICTORIA, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare în formă continuată care a produs consecinţe deosebit de grave (92 acte materiale) şi înşelăciune (15 infracţiuni).

La aceeaşi dată inculpata METEŞAN ELENA (aflată în stare de reţinere) a fost prezentată cu propunere de arestarea preventivă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Alba, care a admis cererea şi a dispus arestarea preventivă a acesteia pentru o durată de 30 de zile, fiind emis mandat de arestare preventivă pe numele său.

În fapt, s-a reţinut că inculpatele METEŞAN ELENA şi POPA VICTORIA, în calitate de ofiţer cont, respectiv casier, în perioada desfăşurării activităţii în cadrul CEC BANK S.A. – Agenţia Zlatna, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, şi-au însuşit sumele de bani existente în cadrul instituţiei bancare ca urmare a depunerilor efectuate de către 92 de persoane vătămate, producând un prejudiciu total în cuantum de 2.500.000 lei. Totodată, inculpatele au indus în eroare alte 15 persoane vătămate prin două moduri de operare distincte, şi anume nu au deschis cont pe numele lor, sau în conturile deschise nu au fost efectuate operaţiunile de depunere, deşi victimele au predat funcţionarelor bancare diverse sume de bani pentru alimentarea conturilor personale, creând un prejudiciul în valoare de 767.181 lei şi 6.000 euro.

Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul I.P.J. Alba.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Bărbat de 46 de ani din Zlatna reținut de polițiști, după ce a condus cu o alcoolemie de 1,08 mg/l și a provocat un accident rutier pe DN 74

zlatnainfo.ro

Publicat

în

În noaptea de 16/17 mai 2026, polițiștii din Zlatna au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din Zlatna, care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit că, la data de 16 mai 2025, în jurul orei 23.35, bărbatul a condus un autoturism, pe DN 74, în orașul Zlatna, iar la un moment dat, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un autoturism parcat corespunzător, în afara părții carosabile.

În urma evenimentului, au rezultat doar pagube materiale.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,08 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 37 de ani din Zlatna reținut de polițiști, după ce a fost depistat conducând cu o alcoolemie de 1,05 mg/l, pe DN 74

zlatnainfo.ro

Publicat

în

Duminică, 10 mai 2026, polițiștii din orașul Zlatna au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din Zlatna, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În noaptea de 9/10 mai 2026, polițiștii au oprit, pentru control, pe DN 74, pe raza localității Pătrângeni, un autoturism condus de bărbatul, în vârstă de 37 de ani.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Amenzi de peste 3.200 de lei aplicate de polițiști, în urma unei acțiuni cu efective mărite, organizată pe raza orașului Zlatna

zlatnainfo.ro

Publicat

în

Sâmbătă, 2 mai 2026, în intervalul orar 09.00-12.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Zlatna au desfășurat o acțiune, în sistem integrat, pe raza orașului, care a avut drept scop menținerea unui climat de siguranță publică și prevenirea faptelor săvârșite cu violență.

În cadrul acțiunii, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 59 de verificări de persoane și 36 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost constatate 10 abateri de natură contravențională, dintre care 6 la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 3.232 de lei.

În urma acțiunii, 5 persoane au fost conduse la sediul unității de poliție.

Totodată, au fost consiliate 6 persoane aflate în situații conflictuale, pe linia violenței domestice, combaterea violenței domestice fiind un obiectiv prioritar al Poliției Române.

Aceste acțiuni vor continua și în perioada următoare.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

zlatnainfo, stiri zlatna, informatii zlatna