Rămâi conectat

Actualitate

Elena Meteșan, învinuită de escrocheria petrecută la filiala CEC Bank din Zlatna, ajunge din nou în fața judecătorilor după ce Curtea de Apel Alba Iulia a desființat sentința din primul dosar

zlatnainfo.ro

Publicat

în

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatei Meteșan Elena, aflată în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:

„Inculpata Meteșan Elena, în calitate de funcționar public-angajat în cadrul CEC BANK – Agenția Zlatna în funcția de ofițer de cont, în perioada noiembrie 2005-august 2016, în baza unei rezoluții infracționale unice, și-a însușit mai multe sume de bani, constând atât în depuneri efectuate de clienții băncii, cât și în sume de bani remise de aceștia în vederea depunerii, fiind afectați un număr de 297 clienți și provocând un prejudiciu cumulat în valoare de 6.321.886,78 lei și 273.744 euro.

Cu privire la inculpata Popa Victoria s-a dispus disjungerea cauzei și continuarea urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de delapidare, precum și efectuarea de verificări cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Investigaţiile au fost efectuate cu sprijinul I.P.J. Alba – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Alba.

Reamintim că Elena Meteșan, una dintre cele două angajate ale CEC Bank Zlatna, acuzată că și-a însușit banii a peste 100 de clienți, a fost condamnată la sfârșitul anului 2016 la trei ani de închisoare cu executare de Tribunalul Alba, în urma unui acord de recunoaștere a vinovăției, încheiat între ea și procurorii Tribunalului Alba.

Curtea de Apel Alba Iulia a admis, în 14 februarie, apelul declarat de CEC Bank Zlatna împotriva sentinței penale pronunțate de Tribunalul Alba și a desființat sentința penală în întregime. Astfel, dosarul va fi trimis procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba în vederea continuării urmăririi penale.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.”


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Bărbat de 46 de ani din Zlatna reținut de polițiști, după ce a condus cu o alcoolemie de 1,08 mg/l și a provocat un accident rutier pe DN 74

zlatnainfo.ro

Publicat

în

În noaptea de 16/17 mai 2026, polițiștii din Zlatna au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din Zlatna, care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit că, la data de 16 mai 2025, în jurul orei 23.35, bărbatul a condus un autoturism, pe DN 74, în orașul Zlatna, iar la un moment dat, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un autoturism parcat corespunzător, în afara părții carosabile.

În urma evenimentului, au rezultat doar pagube materiale.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,08 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 37 de ani din Zlatna reținut de polițiști, după ce a fost depistat conducând cu o alcoolemie de 1,05 mg/l, pe DN 74

zlatnainfo.ro

Publicat

în

Duminică, 10 mai 2026, polițiștii din orașul Zlatna au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din Zlatna, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În noaptea de 9/10 mai 2026, polițiștii au oprit, pentru control, pe DN 74, pe raza localității Pătrângeni, un autoturism condus de bărbatul, în vârstă de 37 de ani.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Amenzi de peste 3.200 de lei aplicate de polițiști, în urma unei acțiuni cu efective mărite, organizată pe raza orașului Zlatna

zlatnainfo.ro

Publicat

în

Sâmbătă, 2 mai 2026, în intervalul orar 09.00-12.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Zlatna au desfășurat o acțiune, în sistem integrat, pe raza orașului, care a avut drept scop menținerea unui climat de siguranță publică și prevenirea faptelor săvârșite cu violență.

În cadrul acțiunii, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 59 de verificări de persoane și 36 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost constatate 10 abateri de natură contravențională, dintre care 6 la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 3.232 de lei.

În urma acțiunii, 5 persoane au fost conduse la sediul unității de poliție.

Totodată, au fost consiliate 6 persoane aflate în situații conflictuale, pe linia violenței domestice, combaterea violenței domestice fiind un obiectiv prioritar al Poliției Române.

Aceste acțiuni vor continua și în perioada următoare.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

zlatnainfo, stiri zlatna, informatii zlatna