Actualitate
CJSU Alba introduce RESTRICȚII în Zlatna din caza creșterii numărului de infectări cu SARS-COV-2
În urma creșterii numărului de cazuri de COVID-19 din Zlatna, CJSU Alba a dispus măsuri ce vor trebui să fie respectate din această noapte, ora 00.00.
Art. 1.La nivelul unităților administrativ-teritoriale Cîmpeni, Berghin și Horea unde rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS–COV-2 este de peste 3 cazuri la 1.000 de locuitori, începând cu data de 20.11.2020, ora 00.00, se instituie măsuri pentru diminuarea impactului riscului, astfel:
a) Activitățile instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, școlilor populare, de artă și de meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber se desfășoară numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății.
b) Organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte în spații închise este interzisă;
c) Se interzice organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private, sau a altor evenimente culturale.
d) Se interzice organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, etc.) atât în spații deschise cât și închise (saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, terase, etc);
e) Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private;
f) Se interzice circulația în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri;
g) Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23,00-5,00, cu următoarele excepții:
– deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
– deplasarea pentru asistență medicală care nu poate și amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
– deplasarea în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
– deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistență persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
h) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor în interiorul clădirilor, este interzisă.
i) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități.
j) Pe perioada în care activitatea operatorilor economici menționați anterior este restricționată sau închisă este permisă prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și a băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;
k) În interiorul centrelor comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici nu se permite exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri, precum și a activității barurilor, cluburilor și discotecilor;
l) Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor;
m) Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci;
n) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă;
o) Instituțiile cu atribuții în domeniu, reprezentate în Grupa de coordonare și a comisiilor mixte de verificare a modului de respectare a măsurilor de limitare a răspândirii COVID-19, vor intensifica activitățile de verificare a respectării măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 în zonele de risc.
(2) Măsurile dispuse la aliniatul (1) se aplică operatorilor economici/instituțiilor menționate, acolo unde acestea există.
(3) Măsurile stabilite la aliniatul (1) se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.
Art. 2. La nivelul unităților administrativ-teritoriale Zlatna, Șibot, Sântimbru, Vadu Moților și Cetatea de Baltă unde rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS-COV-2 este între 1,5 și 3/1.000 de locuitori, începând cu data de 20.11.2020, ora 0000, se instituie măsuri pentru diminuarea impactului riscului, astfel:
a) Activitățile instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, școlilor populare, de artă și de meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber se desfășoară numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății.
b) Organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte în spații închise este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului;
c) Se interzice organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private, sau a altor evenimente culturale.
d) Se interzice organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) atât în spații deschise cât și închise (saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, terase, etc.);
e) Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private;
f) Se interzice circulația în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri;
g) Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23,00-5,00, cu următoarele excepții:
-deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
-deplasarea pentru asistență medicală care nu poate și amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
-deplasarea în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
-deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistență persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
h) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor în interiorul clădirilor, este permisă în intervalul orar 6,00-23,00 fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.
i) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă în intervalul orar 6,00-23,00 fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.
j) Pe perioada în care activitatea operatorilor economici menționați anterior este restricționată sau închisă este permisă prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și a băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;
k) Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor;
l) Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci;
m) În interiorul centrelor comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici nu se permite exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri, precum și a activității barurilor, cluburilor și discotecilor;
n) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.
(2) Măsurile dispuse la aliniatul (1) se aplică operatorilor economici/instituțiilor menționate, acolo unde acestea există.
(3)Măsurile stabilite la aliniatul (1) se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.

Actualitate
Bărbat de 46 de ani din Zlatna reținut de polițiști, după ce a condus cu o alcoolemie de 1,08 mg/l și a provocat un accident rutier pe DN 74
În noaptea de 16/17 mai 2026, polițiștii din Zlatna au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din Zlatna, care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit că, la data de 16 mai 2025, în jurul orei 23.35, bărbatul a condus un autoturism, pe DN 74, în orașul Zlatna, iar la un moment dat, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un autoturism parcat corespunzător, în afara părții carosabile.
În urma evenimentului, au rezultat doar pagube materiale.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,08 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Actualitate
Bărbat de 37 de ani din Zlatna reținut de polițiști, după ce a fost depistat conducând cu o alcoolemie de 1,05 mg/l, pe DN 74
Duminică, 10 mai 2026, polițiștii din orașul Zlatna au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din Zlatna, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În noaptea de 9/10 mai 2026, polițiștii au oprit, pentru control, pe DN 74, pe raza localității Pătrângeni, un autoturism condus de bărbatul, în vârstă de 37 de ani.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Actualitate
Amenzi de peste 3.200 de lei aplicate de polițiști, în urma unei acțiuni cu efective mărite, organizată pe raza orașului Zlatna
Sâmbătă, 2 mai 2026, în intervalul orar 09.00-12.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Zlatna au desfășurat o acțiune, în sistem integrat, pe raza orașului, care a avut drept scop menținerea unui climat de siguranță publică și prevenirea faptelor săvârșite cu violență.

În cadrul acțiunii, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 59 de verificări de persoane și 36 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Au fost constatate 10 abateri de natură contravențională, dintre care 6 la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 3.232 de lei.
În urma acțiunii, 5 persoane au fost conduse la sediul unității de poliție.
Totodată, au fost consiliate 6 persoane aflate în situații conflictuale, pe linia violenței domestice, combaterea violenței domestice fiind un obiectiv prioritar al Poliției Române.
Aceste acțiuni vor continua și în perioada următoare.
Din Județacum o lunăCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | zlatnainfo.ro
Din Județacum 2 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | zlatnainfo.ro
Mondenacum 2 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | zlatnainfo.ro
Actualitateacum 2 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | zlatnainfo.ro
Actualitateacum 3 luniO șoferiță de 53 de ani din Zlatna a accidentat mortal un biciclist pe DJ 706B, în localitatea hunedoreană Stejărel
Actualitateacum o lunăColiziune între un autoturism și o autoutilitară, pe strada principală din Feneș
Actualitateacum 2 luniTrei bărbați au fost reținuți de polițiști, în urma unui conflict spontan izbucnit într-un local public din Zlatna
Sportacum 2 luniSâmbătă, 28 martie 2026, are loc cea de-a II-a ediție a concursului de alergare montană „SĂ-RUN-I Trail Race„ de la Zlatna

















