Rămâi conectat

Actualitate

Cine bate suta de ani trăiţi în zona fostului poluator Ampelum, va primi un premiu de 500 de lei de la Primăria Zlatna!

Redacția zlatnainfo.ro

Publicat

în

Greu de crezut că în zona Zlatna cineva ar mai putea atinge și chiar depăși venerabila vârstă de 100 de ani, după ce pe parcursul vieții a înghițit noxele de la fosta Ampelum Zlatna sau praful din minele de aur dinspre Almașu.

Dar așa, pentru orice eventualitate și cu speranță maximă, consilierii locali din Zlatna au aprobat ”Regulamentul pentru acordarea unei bonificaţii persoanelor care au împlinit vârsta de 100 de ani şi au domiciliul în Unitatea Administrativ Teritorială – oraş Zlatna”. Acordarea bonificaţiei, scrie în hotărâre, nu este condiţionată de: cetăţenie; naţionalitate; vârstă; sex; religie sau apartenenţă politică. ”Primarul oraşului Zlatna sau persoana împuternicită în acest sens înmânează persoanei care a împlinit vârsta de 100 de ani sau persoanei care o reprezintă, la sediul Primăriei oraşului Zlatna sau la domiciliul beneficiarului, o copie a ordinului de plată prin care s-a virat suma de 500 lei, însoţită de o diplomă. Diploma este înscrisă de către Serviciul Public de Asistenţă Socială în registrul cu evidenţa cetăţenilor din UAT – oraş Zlatna ce împlinesc vârsta de 100 de ani. (…) Bonificaţia nu se va mai acorda în cazul decesului persoanei vârstnice dacă acesta a fost înregistrat după data împlinirii vârstei de 100 de ani şi nu s-a putut acorda această bonificaţie la data împlinirii vârstei de 100 de ani”, se precizează în hotărârea aprobată de Consiliul Local Zlatna. De curiozitate, l-am întrebat și pe primarul Silviu Ponoran dacă în UAT Zlatna a identificat oameni aflați în pragul centenarului sau care l-au depășit. ”Sincer, am premiat zilele trecute o femeie din Feneș care a împlinit 100 de ani. Însă doamna nu a lucrat niciodată în fabrica de cupru, nicidecum în mină”, a explicat Ponoran.

Nicoleta IDITA – TOMUŢA


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Bărbat de 46 de ani din Zlatna reținut de polițiști, după ce a condus cu o alcoolemie de 1,08 mg/l și a provocat un accident rutier pe DN 74

zlatnainfo.ro

Publicat

în

În noaptea de 16/17 mai 2026, polițiștii din Zlatna au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din Zlatna, care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit că, la data de 16 mai 2025, în jurul orei 23.35, bărbatul a condus un autoturism, pe DN 74, în orașul Zlatna, iar la un moment dat, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un autoturism parcat corespunzător, în afara părții carosabile.

În urma evenimentului, au rezultat doar pagube materiale.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,08 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 37 de ani din Zlatna reținut de polițiști, după ce a fost depistat conducând cu o alcoolemie de 1,05 mg/l, pe DN 74

zlatnainfo.ro

Publicat

în

Duminică, 10 mai 2026, polițiștii din orașul Zlatna au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din Zlatna, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În noaptea de 9/10 mai 2026, polițiștii au oprit, pentru control, pe DN 74, pe raza localității Pătrângeni, un autoturism condus de bărbatul, în vârstă de 37 de ani.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Amenzi de peste 3.200 de lei aplicate de polițiști, în urma unei acțiuni cu efective mărite, organizată pe raza orașului Zlatna

zlatnainfo.ro

Publicat

în

Sâmbătă, 2 mai 2026, în intervalul orar 09.00-12.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Zlatna au desfășurat o acțiune, în sistem integrat, pe raza orașului, care a avut drept scop menținerea unui climat de siguranță publică și prevenirea faptelor săvârșite cu violență.

În cadrul acțiunii, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 59 de verificări de persoane și 36 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost constatate 10 abateri de natură contravențională, dintre care 6 la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 3.232 de lei.

În urma acțiunii, 5 persoane au fost conduse la sediul unității de poliție.

Totodată, au fost consiliate 6 persoane aflate în situații conflictuale, pe linia violenței domestice, combaterea violenței domestice fiind un obiectiv prioritar al Poliției Române.

Aceste acțiuni vor continua și în perioada următoare.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

zlatnainfo, stiri zlatna, informatii zlatna