Politică
Candidatura lui Silviu Ponoran la Senatul României, INVALIDATĂ de Tribunalul Alba
Odiseea lui Silviu Ponoran, primarul orașului Zlatna, pare fără sfârșit. După ce a trecut prin emoții mari în ce privește validarea mandatului de primar, Judecătoria Alba Iulia pronunțând o soluție de invalidare, câștigând in extremis la Tribunalul Alba.

Astăzi, același Tribunal, urmare a contestației PSD Alba, a invalidat candidatura lui Silviu Ponoran pentru Senatul României.
Reamintim că, primarul Silviu Ponoran avea o interdicție de la ANI de a ocupa o funcție publică, potrivit deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție din anul 2021, pe o perioadă de 3 ani de la expirarea mandatului 2020- 2024.
Primarul orașului Zlatna a avut un proces cu Agenția Națională de Integritate, întrucât edilul liberal s-a aflat în conflict de interese când a semnat două acte adiţionale la un contract încheiat între Primăria Zlatna şi firma Sponi, administrată de către unul din fiii săi. Hotărârea a fost pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din 30 martie 2021, la 5 ani după ce Silviu Ponoran fusese găsit în conflict de interese de către ANI.
Înalta Curte de Casație a pronunțat o decizie într-un recurs în interesul legii, obligatorie pentru instanțe, potrivit căreia perioada de interdicție de 3 ani curge după terminarea mandatului:
Solutia pe scurt: „Admite contestațiile formulate de contestatorii ORGANIZAȚIA JUDEȚEANĂ A PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT ALBA, …, BĂNICĂ ANDREI ADRIAN, …, împotriva Deciziei nr. 1/14.10.2024 emisă de Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. 1 Alba și, în consecință: Anulează parțial Decizia nr. 1/14.10.2024 emisă de Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. 1 Alba, numai în ceea ce privește admiterea candidaturii pentru Senat a domnului Ponoran Silviu, propusă de Partidul Național Liberal. Respinge candidatura domnului Ponoran Silviu pentru Senat, propusă de Partidul Național Liberal. Cu drept de apel în termen de 48 de ore de la pronunțare. Cererea de apel se depune la Curtea de Apel Alba Iulia, sub sancțiunea nulității. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 17 octombrie 2024”.

Politică
PNL a câștigat Alegerile Parlamentare desfășurate duminică, 1 Decembrie 2024, în orașul Zlatna
Conform rezultatelor finale ale Alegerilor Parlamentare disputate ieri, 1 Decembrie 2024, PNL a obținut cele mai multe voturi în orașul Zlatna, podiumul fiind completat de AUR și PSD.

Rezultatele finale pentru orașul Zlatna, publicate pe site-ul AEP după centralizarea tuturor proceselor verbale din secțiile de votare sunt următoarele:
Senatul României:
PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL – 30,70%
ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR – 21,74%
PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – 18,75%
PARTIDUL OAMENILOR TINERI – 9,33%
PARTIDUL SOS ROMÂNIA – 5,85%
Camera Deputaților:
PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL – 31,01%
ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR – 21,89%
PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – 15,70%
PARTIDUL OAMENILOR TINERI – 8,82%
PARTIDUL SOS ROMÂNIA – 5,02%
Politică
(P) Zlatna are șansa istorică de a avea un parlamentar originar din acest oraș
Orașul Zlatna are oportunitatea de a fi reprezentat în Parlamentul României de către un zlătnean. Consilierul județean Corneliu Mureșan, președinte al PSD Alba, ocupă locul 1 la Senatul României, având șanse reale de a ajunge în Parlament.

„Rădăcinile mele sunt în Munții Apuseni, la Zlatna, locul care pentru mine înseamnă acasă. Sunt pregătit să reprezint cu bună credință cu profesionalism oamenii din Zlatna în Senatul României. Cunosc problemele și necesităților orașului și ale oamenilor și voi colabora cu toți factorii implicați în dezvoltarea comunității. De asemenea, voi fi alături de toți cetățenii care au nevoie de sprijin”, a transmis Corneliu Mureșan, care este și antreprenor.
Începând cu anul 2011, Corneliu Mureșan a luat decizia de a menține sediul unei firme cu peste 30 de angajați în Zlatna. Această alegere permite ca o parte din impozitele plătite de companie să ajungă în bugetul primăriei, sprijinind astfel gospodărirea orașului.
Corneliu Mureșan (38 de ani) s-a născut, a crescut și s-a format ca om la Zlatna. El vrea ca tinerii din Zlatna să aibă șansa unei vieți mai bune acasă, să nu mai fie nevoiți să plece din oraș în căutarea unui loc de muncă ori sa facă zilnic naveta, zeci de kilometri.
Comandat de Partidul Social Democrat- Organizația Județeană Alba / Executat de UNIREA PRES SRL – portal online: https://www.zlatnainfo.ro/ CMF: 21240002.
Politică
(P) PSD Alba susține crescătorii de animale pentru redeschiderea târgurilor. Primul târg cu animale a avut loc la Săsciori
Echipa PSD Alba susține crescătorii de animale pentru redeschiderea târgurilor, închise de conducerea Autorității Naționale Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, instituție condusă de un președinte impus de PNL.

După câteva luni în care târgurile și alte evenimente cu animale au fost interzise, echipa PSD Alba a venit în sprijinul crescătorilor de animale din județ și a inițiat o serie de demersuri pentru redeschiderea târgurilor. Primul târg la care s-a permis expunerea animalelor a fost duminică la Săsciori.
„Am răspuns solicitărilor primite de la crescătorii de animale și am inițiat mai multe demersuri pentru redeschiderea târgurilor de animale. Cu ajutorul colegului nostru vicepreședintele ANSVSA, social-democratul Ioan Oleleu, am reușit să deschidem, duminică, primul târg la care crescătorii au putut să își aducă animalele. Târgul de la Săsciori (satul Sebeșel) a adunat câteva mii de oameni ceea ce demonstrează că este nevoie să reluăm aceste evenimente tradiționale în întreg județul. Trebuie să revenim la normal din acest punct de vedere și să permitem reluarea, cu respectarea normelor sanitar veterinare, a unei activități din care trăiesc multe familii din satele românești. Am spus mereu că trebuie să trecem de la povesti liberale, la fapte social-democrate. Liberalii s-au plâns în presă și în declarații privind greutățile crescătorilor de animale, dar nu au făcut nimic concret. Eu și colegii mei am făcut demersuri serioase pentru ca evenimentele cu prezența animalelor, târguri sau expoziții, să poată fi organizate în continuare”, a spus Corneliu Mureșan, președintele PSD Alba și consilier județean.
La târgul cu animale de la Săsciori, alături de echipa PSD Alba, a participat și fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, care este inițiatorul multor măsuri de sprijin pentru fermieri și producătorii locali. PSD Alba susține redeschiderea tuturor târgurilor de animale din județul Alba cu respectarea măsurilor pentru prevenirea răspândirii îmbolnăvirilor la animale. De asemenea, PSD vrea ca satul românesc să prospere, să fie puternic, iar oamenii de aici să o ducă mai bine. În programul de guvernare al PSD, sunt prevăzute mai multe măsuri pentru pregătirea tinerilor fermieri și încurajarea lor să lucreze în agricultură. Astfel, PSD propune alocarea a 44 milioane de euro din PNRR pentru transformarea a 57 de licee agricole în școli de formare a viitorilor fermieri antreprenori și a salariaților calificați pentru activitățile economice din agricultură. De asemenea, în programul de guvernare al PSD este inclusă prima de angajare în agricultură: 1.000 de lei pe lună pentru angajații cu studii superioare în agricultură și în domeniile conexe, 750 de lei pe lună pentru cei cu studii medii și 500 de lei pentru cei fără studii.
De asemenea, 250 milioane de euro, din fonduri europene, sunt destinate pentru minimum 4.000 de tineri care doresc să devină fermieri și se instalează pentru prima oară în agricultură.
Guvernul condus de premierul PSD Marcel Ciolacu a alocat în acest an un buget istoric pentru agricultura românească: reprezentând peste 2% din Produsul Intern Brut.
Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană Alba / Executat de UNIREA PRES SRL – portal online: https://www.zlatnainfo.ro. Cod mandatar financiar coordonator: 11240017
Actualitateacum 2 luniIncendiu izbucnit la acoperișul unei case din Valea Mică. Au intervenit pompierii militari din Alba Iulia și SVSU Zlatna
Administrațieacum 3 luniCentura ocolitoare a orașului Zlatna (DC 78), amplă reabilitare la 40 de ani de la darea în exploatare
Administrațieacum 2 luniFinanțare europeană pentru construcția unei case de cultră multifuncționale și modernizarea străzii Morilor din Zlatna
Actualitateacum 3 luniBărbat de 37 de ani din Zlatna cercetat de polițiști, după ce a încălcat ordinul de protecție
Economieacum 3 luniLocuri de muncă disponibile în orașul ZLATNA, la data de 8 ianuarie 2026
Zlătneniacum 3 luniDr. ing. Alexandru Jittu: „De la Zlatna la Detroit, cu credință în Dumnezeu și în Știință”
Economieacum 2 luniLocuri de muncă disponibile în orașul ZLATNA, la data de 2 februarie 2026
Economieacum 2 luniLocuri de muncă disponibile în orașul ZLATNA, la data de 14 ianuarie 2026






















