Rămâi conectat

Sport

Astăzi, de la 19.30: Duel al campioanelor de juniorilor A1: CS Zlatna (Alba) – Unirea Sântana (Arad)

zlatnainfo.ro

Publicat

în

Astăzi, 8 iunie 2017, de la ora 19.30, pe Stadionul “Minaur”, în nocturnă, CS Zlatna, campioana judeţului Alba la A1, Under 19, va întâlni în manşa tur a etapei interjudeţeane pe Unirea Sântana, campioana judeţului Arad. 

Echipa pregătită de Ionel Danciar şi Tiberiu Boca va avea în faţă o echipă puternică, câştigătoarea ultimelor trei ediţii la acest nivel juvenil, returul urmând să se dispute sâmbătă, 10 iunie, de la ora 17.30, la Sântana (o nefericită programare, atât CS Zlatna, cât şi Olimpia Aiud, la juniori B1, urmând să lipsească de la Sărbătoarea fotbalului judeţean).

• Cu Andrei Mărginean în prim-plan

Jucătorii pregătiți de antrenorii Ionel Danciar Ionel și Tiberiu Boca au reușit să câștige campionatul rezervat juniorilor născuți în anul 1998 și mai tineri, după un play-off în care s-a duelat cu CSŞ Blaj şi Olimpia Aiud. Unirea Sântana reprezintă pentru al treilea an la rând Aradul la “zonă”, antrenorul Alexandru Vasi având sub comandă jucători precum Josa, Bud sau Stanciu, ce au atras deja atenţia divizionarelor terţe arădene, “generaţia” 1998 fiind “eligibilă” stagiunea viitoare în Liga a 3-a. Vârfurile acestei generaţii ale clubului zlătnean sunt Andrei Mărginean (internaţionalul de juniori, fotbalist curtat de Manchester United şi AS Roma), Truţă şi Kiraly, ambii aflaţi în vizorul unor cluburi din Italia şi Cehia. „Întâlnim o echipă foarte foarte bună, cu 6 fotbalişti ce au evoluat deja în Liga a 4-a. Noi suntem cu jucători mai mici ca şi vârstă, dar vrem calificarea. Se anunţă o dublă manşă echilibrată, în care ne jucăm şansele”, a spus antrenorul Ionel Danciar.

Lotul CS Zlatna: Darius Florin Iviniş, Călin Ioan Mătășer (portari), Petru Claudiu Nistor, Iulius Andrei Mărginean, Petre Mihai Tontea, Moise Răzvan Cărăbeț, Bogdan Vasile Cucu, Darius Ioan Cristea, Alexandru Nicolae Kiraly, Vlad Ovidiu Truță, Alin Constantin Pușcău, Lucian Ioan Nistor, Darius Mircea Bustan, Cătălin Constantin Dandea, Antonio Petru Bradu, Stelian Gîta, Ioan Daniel Adam, Cătălin Bogdan Gorea, George Dorin Cîmpean, Adrian Ștefan Tomotaș și Dan Ștefan Toma. Președinte: Cristian Aron.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Sport

Sâmbătă, 28 martie 2026, are loc cea de-a II-a ediție a concursului de alergare montană „SĂ-RUN-I Trail Race„ de la Zlatna

zlatnainfo.ro

Publicat

în

„SĂ-RUN-I Trail Race”, concursul de alergare montană de la Zlatna, își va consuma, sâmbătă, 28 martie a doua ediție, la start sunt așteptați aproximativ 500 de alergători de toate vârstele.

La fel ca la ediția inaugurală din urmă cu un an, evenimentul își propune să promoveze mișcarea în natură și frumusețea peisajelor din Apuseni. Competiția este organizată de Asociația de Turism și Ecologie „Trascău Corp Zlatna”.

„SĂ-RUN-I este competiția de alergare care aduce împreună iubitorii de mișcare, natură și energie bună. Fiecare pas devine o bucurie, iar fiecare kilometru – o provocare depășită cu zâmbetul pe buze”, spune Adrian Puiuleț, președintele asociației amintite.

Startul și sosirea vor avea loc și de această dată în centrul orașului Zlatna. Competiția va include trei probe: o cursă lungă de 37 km (start la ora 8.30), un cros de 16 km (start la ora 9.00) și o cursă populară de 2,5 km (start la ora 12.00). Traseele sunt variate și combină drumuri forestiere, poteci turistice și porțiuni mai tehnice de teren montan. Diferențele de nivel sunt semni#cative, mai ales la proba lungă, ceea ce transformă competiția într-o provocare serioasă pentru alergătorii experimentați. Evenimentul este potrivit atât pentru începători, cât și pentru sportivi avansați, #ecare putând alege traseul potrivit nivelului său.

Organizatorii pun accent pe siguranță, marcarea traseelor și respectarea regulilor de trail running. Participanții trebuie să #e echipați corespunzător și să respecte indicațiile voluntarilor și ale organizatorilor. Prima ediție s-a bucurat de succes și a atras un număr mare de participanți, motiv pentru care ediția a doua este așteptată cu interes crescut. Evenimentul contribuie la promovarea turismului local și la dezvoltarea unei comunități de alergători pasionați de munte. În plus, oferă oportunitatea de a descoperi natura într-un mod activ și organizat.

Pe lângă competiția propriu-zisă, participanții se pot bucura de peisaje spectaculoase și de o experiență autentică de trail running. „SĂ-RUN-I Trail Race” se conturează ca un eveniment sportiv în creștere, cu potențial de a deveni un reper important în calendarul competițiilor de alergare montană din România


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

Filiala din Zlatna a Școlii de Dans „Chirilă”, pe podium la „Dance Art Fusion” Sibiu

zlatnainfo.ro

Publicat

în

Școala de dans Chirilă Alba Iulia a participat la finele săptămânii trecute la cea de-a VIII-a ediție a concursului național de dans „Dance Art Fusion”, Sibiu. De data aceasta, au concurat copiii de la filiala din Zlatna, formația „The power of dance”.

Competiția a adunat la start copii din 16 județe, mai precis 24 de cluburi de dans care au evoluat pe doua categorii de vârstă, clasele V-VIII, respectiv IX-XII. Reprezentanții Școlii Chirilă au participat la categoria gimnazială, unde, deși au avut o concurență puternică, au reușit să se claseze pe locul secund, cu „Dans Fetno”, o coregrafie de popular stilizat la care se folosesc bâte scurte speciale pentru acest tip de dans, respectiv pe poziția a treia la genul „Dans de caracter”, cu dans Bollywood.

Competitorii din Zlatna, conduși de instructor Alexandru Chirilă, deși novici în circuitul competițional, nu s-au lăsat pradă emoțiilor, depășind în ierarhie echipe consacrate din cluburi de prestigiu din țară. Cu această participare, a XI-a din acest an școlar, Școala de Dans Chirilă a încheiat cu succes sezonul competițional, pregătindu-se de vacanța de vară.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

„Aurarii” învinși de liderul Ligii a 4-a Alba, la scor de neprezentare: CS Zlatna – CSU Alba Iulia 0-3 (0-1)

zlatnainfo.ro

Publicat

în

CS Universitatea Alba Iulia, liderul la zi a Ligii a 4-a Alba, a debutat cu dreptul în retur, pe stadionul „Minaur” din Zlatna, formația condusă de Mihai Manea impunându-se cu scorul de 3-0 (1-0) în meciul ce a deschis partea secundă a stagiunii. Golurile primei clasate au fost marcate de Baghiu (12), Circov (53) și Cl. Oara (89, penalty).

A fost a 13-a victorie consecutivă pentru formația din Cetatea Marii Uniri, ce are 43 de puncet din 45 posibile. Etapa viitoare este derby-ul returului, pe „Cetate”, cu Industria Galda de Jos, ocupanta poziției secunde a ierarhiei.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

zlatnainfo, stiri zlatna, informatii zlatna