Știri din zonă
Accident rutier la Meteș provocat de un biciclist neatent
Poliţiştii din Zlatna au fost sesizaţi, ieri, cu privire la faptul că pe raza comunei Meteş a avut loc un accident de circulaţie, soldat cu victime omeneşti.
”Echipa operativă deplasată la faţa locului a constatat că L.M., de 20 ani, din Meteş, în timp ce se deplasa cu bicicleta, pe D.N. 74, pe direcţia de mers Zlatna – Alba Iulia, a virat stânga, fără să se asigure corespunzător, intrând în coliziune cu un autoturism condus de B.V., de 35 de ani, din Bucium, după care a părăsit locul evenimentului”, precizează reprezentantul IPJ Alba.
Ca urmare a accidentului, L.M. a fost rănit uşor. La scurt timp șoferul a fost identificat.
Conducătorul auto și biciclistul au fost testaţi cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ, fiind totodată transportaţi şi la Spitalul Judeţean Alba în vederea recoltării de probe biologice de sânge.
”În continuare, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii, de către conducătorul auto a infracţiunilor de “vătămare corporală din culpă” , faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 184, aliniatul 1 Cod penal şi “părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulaţie din care a rezultat vătămarea integrităţii corporale a unei persoane, fără încuviinţarea poliţiei care efectuează cercetarea locului faptei”, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 89, aliniatul 1, din OUG 195/2002 –Republicată”, transmite IPJ Alba.
FOTO: ARHIVĂ

Știri din zonă
Primarul din Almașu Mare a cerut Electrica Furnizare sistarea furnizării energiei electrice pentru utilitățile publice din comună. Vezi motivul
Primarul comunei Almașu Mare, Zaharie Aron, a solicitat companiei Electrica Furnizare să întrerupa furnizarea energiei electrice pentru utilitățile din comună, inclusiv pentru unitățile școlare, începând cu data de 1 martie 2026.

Decizia este motivată de faptul că încasările la buget sunt blocate din cauza neparobării taxelor și impozitelor locale pentru anul 2026.
„Datorită faptului ca în nenumărate rânduri, 7 (sapte) ședințe consecutive ale consiliulul local, consilierii locali ai comunei Almașu Mare nu au aprobat stabilirea impozitelor și taxelor locale, și din această cauză nu se pot face încasări la bugetul local, cer prin prezenta întreruperea alimentării cu energie electrică a iluminatului public în toate satele din comună, pe o perioada nedeterminată, începand cu data de 01.03.2026, întrucât nu mai avem resurse financiare pentru plata energiei electrice.
De asemenea, cer prin prezenta întreruperea alimentării cu energie electrică a școliilor și a căminelor culturale din comună, pe o perioada nedeterminată, din aceleași motive, începand cu data de 01.03.2026”, se arată în cererea formulată de primar și adresată companiei de electricitate.
Știri din zonă
Tânăr de 19 ani din Meteș reținut de polițiști, după ce a condus băut și fără permis
Luni, 23 februarie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 19 ani, din localitatea Meteș, cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni rutiere.

Din verificările efectuate de către polițiști a reieșit că tânărul are suspendat dreptul de a conduce autovehicule.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
• Informații de background
La data de 23 februarie 2026, în jurul orei 03.50, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au oprit, pentru control, pe raza localității Tăuți, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din localitatea Meteș.
În urma testării tânărului, cu aparatul alcooltest, a rezultat valoarea de 0,54 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate.
Știri din zonă
Tânăr de 19 ani din Meteș cercetat de polițiști, după ce a fost depistat în timp ce conducea băut, pe raza localității Tăuți
Luni, 23 februarie 2026, în jurul orei 03.50, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au oprit, pentru control, pe raza localității Tăuți, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din localitatea Meteș.

În urma testării tânărului, cu aparatul alcooltest, a rezultat valoarea de 0,54 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate.
Din Județacum 2 săptămâniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | zlatnainfo.ro
Mondenacum 6 zileMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | zlatnainfo.ro
Actualitateacum 2 săptămâniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | zlatnainfo.ro
Actualitateacum 4 săptămâniO șoferiță de 53 de ani din Zlatna a accidentat mortal un biciclist pe DJ 706B, în localitatea hunedoreană Stejărel
Economieacum 2 luniLocuri de muncă disponibile în orașul ZLATNA, la data de 2 februarie 2026
Economieacum 3 luniLocuri de muncă disponibile în comuna METEȘ, la data de 27 ianuarie 2026
Economieacum 3 luniLocuri de muncă disponibile în orașul ZLATNA, la data de 27 ianuarie 2026
Actualitateacum 3 luniFemeie de 26 de ani rănită, în urma unui accident rutier petrecut pe Calea Moților din Zlatna




















