Învățământ-Cultură
12 copii nevoiași au primit din partea unui fost absolvent al Școlii Generale din Zlatna, calculatoare pentru a putea participa la școala online
12 copii din orașul Zlatna au primit de la un fost elev al Școlii Generale din localitate, care trăiește actualmente peste hotare, calculatoare gratuite pentru a putea participa la lecțiile online. Cele 12 calculatoare, cu o singură excepție, au ajuns în familii cu mai mulți copii.
“Într-o perioadă grea pentru toți, în vremuri de criză – atunci se relevă cu adevărat caracterul, capacitatea de empatie a unui om. Este vorba de acel moment când dezinteresat faci un bine, când aduci bucurie în viața altora doar pentru că ești un om fain. Un fost elev al școlii din Zlatna, care de multă vreme trăiește în altă țară s-a gândit că este posibil ca în vremurile acestea, unor copii să le lipsească device-urile necesare pentru școala on-line.
Doisprezece copii au primit, datorită acestui OM calculatoare pe care să le poată folosi pentru a avea acces la educație. Trebuie să spun că au mai fost oameni minunați care au ajutat – un domn foarte amabil, foarte săritor care le-a transportat cu mașina din țara de unde au venit, câțiva băieți care au rupt din timpul lor și au ajutat cu pregătirea calculatoarelor pentru ca toți copiii să nu aibă altceva de făcut decât să se conecteze la platforma pe care se desfășoartă lecțiile. Chapeau, domnilor! Mulțumesc din suflet, în numele copiilor, OM minunat!!”, a transmis Roberta Fiica, profesor de limba și literatura română la Școala Generală din Zlatna.

Învățământ-Cultură
Din anul școlar 2026-2027, la Liceul „Corneliu Medrea” din Zlatna va funcționa o clasă de tehnologic dual și una de profesional mecanic-sudor
La Târgul Ofertelor Educaţionale 2026 de la Alba Iulia este prezent și Liceul „Corneliu Medrea” din Zlatna cu o ofertă educațională care cuprinde și o specializare nouă.

Reporterii de la ziarulunirea.ro au stat de vorbă cu profesorul Lucian Velcherean, din cadrul instituției de învățământ menționată anterior, despre oferta educațională, dotările liceului, dar și o nouă specializare pentru care pot opta tinerii din Zlatna.
„Din anul școlar 2026-2027 avem clasă de tehnologic dual și clasă de profesional mecanic-sudor. La cea de tehnologic o să avem electronică și automatizări. Avem laboratoare destul de dotate”, a explicat Lucian Velcherean.
El a continuat prin a spune că tinerii care au optat deja pentru această specializare sunt interesați de meserie. Mai mult decât atât, instituția are parteneri economici la care prestează practica: „Copii sunt interesați de meserie și avem și agenți economici parteneri la care prestăm practica.”
Pe lângă specializarea nouă, profesorul a discutat și despre dotările liceului, dar și viitoare lucrări pe care instituția le are în plan: „Școala este reabilitată recent, din toamnă intră și clădirea internatului în reabilitare și dotare. Sperăm cât de repede să se termine. Avem și sală de sport modernă, smartlab, laboratoare de practică foarte dotate.”, a mai spus profesorul Lucian Velcherean.
Momentan, elevii de la Liceul “Corneliu Medrea” sunt doar din Zlatna și satele aparținătoare, însă, instituția speră ca în viitor, tineri din alte locuri să ajungă să le treacă pragul.
Învățământ-Cultură
Joi, 8 ianuarie 2026: Cursuri școlare suspendate în orașul Zlatna, din cauza condițiilor meteo nefavorabile
Cursurile școlare au fost supendate pentru ziua de jois, 8 ianuarie 2026, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, după ninsorile din ultimele ore, la Liceul „Corneliu Medrea” și toate structurile arondate.

Măsura, luată cu acordul Inspectoratului Școlar Județean Alba, este valabilă pentru ziua de joi, 8 ianuarie 2026, orele urmând să fie recuperate ulterior.
Învățământ-Cultură
Peste 100 de elevi din Zlatna și Feneș au fost informați de polițiști cu privire la prevenirea și combaterea delincvenței juvenile
Miercuri, 17 decembrie 2025, în intervalul orar 08.00 – 12.00, polițiști din cadrul Poliției Orașului Zlatna au desfășurat 6 activități, pe raza orașului Zlatna și a localității Feneș, pentru prevenirea și combaterea delincvenței juvenile și a situațiilor de victimizare a minorilor în incinta/zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar.

Polițiștii au inițiat discuții cu peste 100 de elevi, fiind abordate teme care vizează violența, siguranța rutieră, consumul de tutun, alcool și substanțe interzise, portul sau folosirea, fără drept, de obiecte periculoase și folosirea articolelor pirotehnice.
Consolidarea siguranței copiilor presupune un efort colectiv.
Din Județacum o lunăCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | zlatnainfo.ro
Din Județacum 2 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | zlatnainfo.ro
Mondenacum 2 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | zlatnainfo.ro
Actualitateacum 2 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | zlatnainfo.ro
Actualitateacum 3 luniO șoferiță de 53 de ani din Zlatna a accidentat mortal un biciclist pe DJ 706B, în localitatea hunedoreană Stejărel
Actualitateacum o lunăColiziune între un autoturism și o autoutilitară, pe strada principală din Feneș
Actualitateacum 2 luniTrei bărbați au fost reținuți de polițiști, în urma unui conflict spontan izbucnit într-un local public din Zlatna
Sportacum 2 luniSâmbătă, 28 martie 2026, are loc cea de-a II-a ediție a concursului de alergare montană „SĂ-RUN-I Trail Race„ de la Zlatna

















