Rămâi conectat

Actualitate

Vezi ce pedeapsă a primit un bărbat din Zlatna, care a blocat maşina soţiei în trafic crezând că aceasta are o aventură amoroasă

zlatnainfo.ro

Publicat

în

Un bărbat din Zlatna, care a oprit forţat în trafic maşina soţiei, crezând că aceasta are o aventură cu persoana aflată pe locul din dreapta, a ajuns la o înţelegere cu procurorii pentru o pedeapsă modică.

Incidentul a avut loc în data de 25 august 2019, pe Calea Moţilor, pe segmentul Alba Iulia – Şard. Bărbatul (T.I.E.) a blocat timp de 20 de minute singura bandă de mers, prin poziţionarea autoturismului său cu faţa spre bordura, perpendicular pe sensul de mers, obligându-i pe ceilalţi participanţi la trafic să intre pe sensul opus pentru a-l depăşi.

De asemenea, ansamblul materialului probator administrat în cauză relevă că în aceeaşi împrejurare, acesta l-a ameninţat cu moartea pe un alt bărbat aflat în maşina condusă de soţia lui, despre care credea că este amantul acesteia.

Cu ocazia audierii în cursul urmăririi penale, inculpatul a arătat că recunoaşte şi regretă comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, justificându-le în contextul în care era disperat că soţia sa avea la acel moment o relaţie cu persoana vătămată şi le-a blocat drumul pentru a-i surprinde pe amândoi în autoturism, cunoscând că sunt împreună.

Şoferul a încheiat, ulterior, un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia. A fost condamnat pentru două infracţiuni: împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice şi ameninţare.

Pedeapsa rezultantă este de şapte luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pe un termen de doi ani. Pedeapsa cu amânare este, în practică, doar o perioadă de încercare. Dacă în intervalul de timp nu mai săvârşeşte şi alte fapte, aceasta se şterge şi nu apare în cazier. Deşi victima a solicitat daune morale în valoare de 5.000 de lei, prin documentul semnat între inculpat şi procuror a fost lăsată nesoluţionată latura civilă.

Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Alba, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă şi să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

sursa: adevarul.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Împodobirea bradului de Paște la Trâmpoiele, tradiție păstrată cu sfințenie în fiecare an

zlatnainfo.ro

Publicat

în

Împodobirea bradului de Paști în Trâmpoiele, sat aparținător orașului Zlatna, reprezintă o tradiție aparte, care evidențiază bogăția spirituală și creativitatea comunității din Munții Apuseni.

Spre deosebire de alte zone unde bradul este asociat în mod obișnuit cu sărbătorile de iarnă, aici el capătă o semnificație pascală, fiind un simbol al vieții veșnice și al renașterii naturii.

Obiceiul are loc în perioada premergătoare sărbătorii de Paștele, când sătenii, în special tinerii și copiii, se adună pentru a împodobi un brad sau un pom verde. Acesta este decorat cu ouă vopsite sau încondeiate, panglici colorate, flori de primăvară și, uneori, produse tradiționale precum colacii. Fiecare ornament are o semnificație aparte, ouăle simbolizând viața și Învierea, iar culorile vii exprimând bucuria sărbătorii.

Bradul împodobit este așezat într-un loc vizibil, adesea în centrul satului sau în apropierea bisericii, devenind un punct de întâlnire pentru comunitate. În unele cazuri, acesta este binecuvântat, întărind legătura dintre tradiție și credință. Prin acest obicei, locuitorii din Trâmpoiele își exprimă atașamentul față de valorile moștenite și dorința de a le transmite mai departe.

Astfel, împodobirea bradului de Paști nu este doar un gest decorativ, ci un ritual plin de semnificații, care unește comunitatea și păstrează vie identitatea culturală a satului.

„Mulțumim băieților din sat care, și în acest an, s-au îngrijit să avem un brad de Paști. Apreciem efortul lor de a păstra tradiția vie! Nu în ultimul rând, îi mulțumim și părintelui Victor Liviu Suciu pentru implicare și susținere”, au transmis reprezentanții comunității din Trâmpoiele.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Doi vârstnici din Zlatna, deposedați de banii pe care-i aveau asupra lor, prin „metoda îmbrățișării”

zlatnainfo.ro

Publicat

în

Sâmbătă, 11 aprilie 2026, polițiștii din orașul Zlatna au fost sesizați de doi bărbați, în vârstă de 69, respectiv 70 de ani, din orașul Zlatna, cu privire la faptul că ar fi fost victimele unei infracțiuni.

Din primele cercetări reiese că, în cursul zilei de 8 aprilie 2026, în jurul orei 10.00, cei doi bărbați ar fi fost abordați de un bărbat necunoscut care, după ce a discutat cu aceștia, sub pretextul că îi cunoaște, prin „metoda îmbrățișării”, bărbatului de 69 de ani i-ar fi sustras suma de 250 de lei din portofelul aflat în buzunarul pantalonilor, iar bărbatului de 70 de ani i-ar fi sustras suma de 1.600 de lei din buzunarul pantalonilor.

Polițiștii din orașul Zlatna continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, în vederea identificării autorului și recuperării prejudiciul.

Așadar, în spatele unui chip prietenos, uneori, se poate ascunde un răufăcător!


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Nume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | zlatnainfo.ro

zlatnainfo.ro

Publicat

în

Nume de femei și bărbați care își sărbătoresc onomastica în Duminica Floriilor 2026 | zlatnainfo.ro

Nume care se sărbătoresc de Florii :Cei mai mulţi romani care îşi sărbătoresc onomastica de Florii, respectiv 334.734 de persoane, poarta numele de Florin, alţi 147.328 Viorel, iar 54.759 Florian. Alţi 29.777 romani poarta numele Florea, 25.181 răspund la numele Florentin şi alţi 13.925 – Florinel.

Printre bărbaţii care îşi serbează ziua numelui de FLORII se număra şi cei cu numele Trandafir – 2.418, Bujor – 1.554, Floricel – 924, Margarit – 695 şi Crin – 214.

Din totalul fetelor si femeilor cu nume de flori, 146.268 se numesc Viorica, 128.844 – Florentina, 92.668 Florica, 87.202 Floarea, iar 79.753 Florina.

În duminica Floriilor vor fi aniversate şi persoane cu nume de flori mai rar întâlnite, precum Garofita – 2.872, Iris – 2.296, Anemona – 878, Micsunica – 646, Romanita – 543, Panseluta – 444 sau Crizantema – 353.

Citește și: mesaje de florii

Floriile nume de flori sărbătorite de Florii

  • Anemona
  • Brânduşa
  • Camelia
  • Codrin
  • Codrina
  • Codruţ
  • Codruţa
  • Crăiţa
  • Crenguţa
  • Crina
  • Crinu
  • Crinuţa
  • Crizantema
  • Dalia
  • Delia
  • Floarea
  • Flora
  • Florenţa
  • Florentin
  • Florentina
  • Florica
  • Florin
  • Florina
  • Garofiţa
  • Gentiana
  • Gherghina
  • Iasmin
  • Iasmina
  • Iris
  • Lăcrimioara
  • Laur
  • Laura
  • Laurenţiu
  • Laurian
  • Lauriana
  • Malina
  • Margareta
  • Micsunica
  • Mugurel
  • Narcis
  • Narcisa
  • Panseluţa
  • Romaniţa
  • Roza
  • Rozalia
  • Trandafira
  • Violeta
  • Viorel
  • Viorela
  • Viorica
  • Zambila
  • Zambilica

Branduşa – Floarea dragostei şi a pasiunii. Se spune ca persoanele care poarta acest nume pun multa pasiune in ceea ce fac, se remarca prin putere si curaj.

Margareta – Provine din limba latina şi înseamnă: perla.

Malina este un nume care provine din limba romana si înseamnă: malin. Mălinul (Prunus padus) este un arbust decorativ din familia rozaceelor, cu flori albe


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

zlatnainfo, stiri zlatna, informatii zlatna