Actualitate
Sfântul Nicolae, ocrotitorul copiilor și apărătorul credinței ortodoxe | zlatnainfo.ro
Sfântul Nicolae, ocrotitorul copiilor și apărătorul credinței ortodoxe | zlatnainfo.ro
Sfântul Nicolae este considerat ocrotitorul copiilor și apărătorul credinței ortodoxe. Sfântul Nicolae s-a născut în secolul IV, în provincia Lichia, orașul Patara (Turcia), din părinți care au fost oameni înstăriţi, dar şi foarte credincioşi. Şi-au dorit mult un copil. Şi Dumnezeu le-a dăruit unul, a fost singurul. Unul milos, foarte înţelept şi extrem de curajos. A învăţat viaţa duhovnicească de la unchiul său, Nicolae, episcopul Patarelor. Rămas orfan devreme, Sfântul Nicolae şi-a împărţit averea moştenită fără să păstreze nimic.
S-a gândit apoi să-şi petreacă viaţa în tăcere şi singurătate, însă vestea lui Dumnezeu a fost alta: „În mijlocul poporului să-ţi săvârşeşti nevoinţa ta, dacă voieşti să fii încununat de Mine”. Înălţat Arhiepiscop al Mirelor Lichiei, Sfântul s-a dovedit un bun păstor al turmei sale. Este părintele bun şi înţelept care dăruieşte lumină şi har credincioşilor, este ocrotitor al copiilor şi apărător al credinţei ortodoxe.
În vremea prigoanelor lui Diocleţian împotriva creştinilor, Sfântul a fost aruncat în temniţă, însă şi de acolo îi vorbea poporului despre Legea lui Dumnezeu. A fost eliberat după urcarea pe tron a Sfântului Constantin. Potrivit tradiţiei, Nicolae a fost unul dintre Sfinţii Părinţi participanţi la Sinodul de la Niceea.
Sfântul Nicolae a apărat dreptatea printre oameni şi a mântuit de la condamnare trei bărbaţi. A fost considerat sfânt de popor chiar din timpul vieţii. Oamenii îl chemau având credinţa că necazurile lor vor fi mântuite. Două dintre minunile sale au marcat profund conştiiţa creştinilor şi stau la baza convingerii că Moş Nicolae aduce daruri în noaptea de 5 spre 6 decembrie.
Citește și: MESAJE de SFANTUL NICOLAE. Texte cu URARI de Sfântul Nicolae şi FELICITARI de Sfântul Nicolae
Se spune că o familie săracă avea trei fete. Şi, atunci când acestea au crescut, părinţii s-au gândit că o viaţă „uşoară” ar fi soluţia la sărăcia în care trăiau. Sfântul Nicolae a avut însă un alt plan cu ele şi le-a salvat sufletele, pe rând, punându-le la fereastră câte o pungă cu bani.
Se mai povesteşte că Sfântul ar fi salvat de la naufragiu, prin rugăciune, niște marinari, iar de atunci aceştia îl cinstesc şi îl consideră ocrotitorul lor. Popularitatea sa a crescut atât de mult încât în Rusia aproape toate bisericile au colţ de rugăciune închinat Sfântului Nicolae. După o viaţă aspră, dar plină de credinţă a trecut la viaţă veşnică pe 6 decembrie 343, iar din anul 1087, moaştele sale sunt păstrate la o biserică din Bari, în sudul Italiei.
În Scandinavia, cu mult timp în urmă, Odin, zeul suprem, le aducea daruri copiilor, iar celor din nordul Germaniei, Zeul Thor. Acesta conducea o caleaşcă trasă de două capre, Cruncher şi Cracker. La creştinii din Ghana, Moşul vine din junglă, iar în Hawaii, cu barca. Sania trasă de reni este încărcată cu daruri pentru copiii din Danemarca, stelele dăruiesc cadouri copiilor din Polonia, iar în Ungaria, îngerii le aduc celor mici bomboane şi nuieluşe. O cămilă tânără îl ajută pe Moş în Siria, iar la noi, copiii cuminţi primesc daruri, însă cei neascultători, nuieluşe, scrie wikipedia
Citește și: Povestea lui Moș Nicolae: Legenda lui Moș Nicolae sau a Sfântului Nicolae
Moș Crăciun nu mai are în prezent decât prea puțin de-a face cu spiritualitatea creștină. În Europa, în secolul al XII-lea, ziua Sfântului Nicolae a devenit ziua darurilor şi a activităţilor caritabile. Multe ţări şi-au păstrat propriile obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Nicolae. Copiii tuturor ţărilor creştine au fost învăţaţi că în noaptea de 5 spre 6 decembrie Sfântul Nicolae vine cu daruri. Când pe teritoriul Statelor Unite ale Americii au început să se așeze imigranții din țările germanice și nordice, imaginea Sfântului Nicolae, Sinterklaas cum îl numeau olandezii, s-a schimbat încet, transformându-l în Santa Claus.
Când ninge pe data de 6 decembrie se spune că Moşul îşi scutură barba şi iarna poate să înceapă. Aceasta este ziua în care binele învinge, prin credinţă, răul, iar în popor este numită Sânicoara. Oamenii se gândesc deja la Ignat şi la Sărbătoarea Crăciunului. Pregătirile încep.

Actualitate
Amenzi de peste 3.200 de lei aplicate de polițiști, în urma unei acțiuni cu efective mărite, organizată pe raza orașului Zlatna
Sâmbătă, 2 mai 2026, în intervalul orar 09.00-12.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Zlatna au desfășurat o acțiune, în sistem integrat, pe raza orașului, care a avut drept scop menținerea unui climat de siguranță publică și prevenirea faptelor săvârșite cu violență.

În cadrul acțiunii, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 59 de verificări de persoane și 36 de verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Au fost constatate 10 abateri de natură contravențională, dintre care 6 la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 3.232 de lei.
În urma acțiunii, 5 persoane au fost conduse la sediul unității de poliție.
Totodată, au fost consiliate 6 persoane aflate în situații conflictuale, pe linia violenței domestice, combaterea violenței domestice fiind un obiectiv prioritar al Poliției Române.
Aceste acțiuni vor continua și în perioada următoare.
Actualitate
Acțiune informativ-preventivă a polițiștilor, la Centrul Social pentru Persoane Vârstnice din Zlatna
Joi, 30 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenirea Criminalității Alba și cei din cadrul Poliției Orașului Zlatna au desfășurat o activitate informativ-preventivă la Centrul Social pentru Persoane Vârstnice din Zlatna, activitate la care au participat 25 de beneficiari.

Polițiștii au discutat despre riscurile actuale și modalitățile concrete prin care seniorii se pot proteja de răufăcători. Subiectele abordate au vizat atât noile tehnologii, cât și metodele clasice de manipulare.
Au fost detaliate metodele de înșelăciune din mediul online, fiindu-le oferite seniorilor sfaturi în acest sens, astfel încât să recunoască și să evite tentativele de fraudă.
Polițiștii le-au reamintit pericolele metodei ,,Accidentul”, o metodă bazată pe manipulare emoțională, prin care victimele sunt convinse să ofere bani sub pretextul unor urgențe familiale.
De asemenea, metoda ,,Îmbrățișării” a fost supusă atenției celor prezenți, polițiștii îndemnându-i să fie atenți la persoanele necunoscute care adoptă o atitudine prietenoasă.
Scopul acestor activități îl constituie creșterea gradului de conștientizare în rândul persoanelor vulnerabile și prevenirea unor evenimente neplăcute.
Actualitate
Coliziune între un autoturism și o autoutilitară, pe strada principală din Feneș
Pompierii militari din Alba Iulia au fost solicitați să intervină, miercuri după-amiază, pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la un accident rutier produs în localitatea Feneș, strada Principală.

„Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la un accident rutier produs în sat. Fenes, str. Principală. În accidentul rutier ar fi implicate o autoutilitară și un autoturism, fară persoane încarcerate. Forțe alocate: 1 x autospecială de stingere cu apă și spumă, 1 x echipaj de prim ajutor medical si 1 x echipaj Terapie Intensiva Mobilă”, a transmis ISU Alba.
Din Județacum 2 săptămâniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | zlatnainfo.ro
Din Județacum o lunăMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | zlatnainfo.ro
Mondenacum 4 săptămâniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | zlatnainfo.ro
Actualitateacum o lunăNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | zlatnainfo.ro
Actualitateacum 2 luniO șoferiță de 53 de ani din Zlatna a accidentat mortal un biciclist pe DJ 706B, în localitatea hunedoreană Stejărel
Administrațieacum 3 luniMarius Hațegan, vicepreședinte CJ Alba: „Lucrările de modernizare a DJ 705, între Zlatna și Almașu Mare, vor fi finalizate în primăvara acestui an”
Știri din zonăacum 2 luniTânăr de 19 ani din Meteș cercetat de polițiști, după ce a fost depistat în timp ce conducea băut, pe raza localității Tăuți
Economieacum 2 luniLocuri de muncă disponibile în comuna ALMAȘU MARE, la data de 24 februarie 2025



















