Rămâi conectat

Știri din zonă

Portul tradițional din secolul al XIX-lea, reconstituit și redat comunității locale din Feneș

zlatnainfo.ro

Publicat

în

port-popular-zona-fenes-reconstituireDupă câteva luni în care au fost puse în aplicare meșteșugurile tradiționale care erau folosite acum un secol în industria casnică textilă, portul a fost realizat întocmai cum era purtat la vremea sa de oamenii din localitate. Pe parcursul secolului XX, portul din acest sat, precum și cele din întreaga zonă a munților Apuseni, a fost puternic influențat de portul buciumănesc, mai colorat, mai atrăgător.

Noile costume, realizate exact din materiile prime și cu modelele celor autentice, au fost prezentate comunității în cadrul unui eveniment care a avut loc sâmbătă, 12 noiembrie 2016 la Căminul Cultural din Feneș. Cu aceeași ocazie au fost lansate o carte și un film documentar despre întregul proces de reconstituire a portului tradițional.

Evenimentul a fost prezentat de Petruța Pop, etnograf și inițiator al proiectului prin care a fost realizată reconstituirea. Ea a explicat în detaliu pașii care au dus la materializarea proiectului și i-a invitat pe scenă pentru a le mulțumi tuturor celor care au contribuit la realizarea portului tradițional: localnicele Lucreția Gordeș și Eugenia Croitoru, care au cusut costumele și pieptarele, Tudor Ponoran și Nicoleta Doncuț, care au îmbrăcat costumele pentru a fi prezentate, Adina Curta, coautor al cărții, Constantin Inel, director al Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, precum și pe primarul orașului Zlatna, Silviu Ponoran, care a oferit tot sprijinul pentru realizarea proiectului.

Cartea lansată se numește Portul tradițional din zona Zlatnei și prezintă, în detaliu, întregul proces al realizării costumelor tradiționale, de la caracterizarea zonei, la prezentarea materiilor prime folosite în industria casnică textilă, a uneltelor, a procedurilor de obținere a diverselor pânze, până la realizarea și descrierea efectivă a componentelor costumului. Imagini amănunțite din timpul procesului de reconstituire au fost surprinse într-un film documentar, care poartă același titlu.

Întregul proces a fost posibil prin implementarea proiectului cultural „Reconstituirea portului tradițional din zona Zlatnei – restituire parțială a patrimoniului imaterial local”, inițiat de Asociația Artă și Tradiții Meșteșugărești Alba – ATMA și finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, un proiect care are ca obiective creșterea respectului și a responsabilității față de patrimoniul imaterial local și național, stimularea meșteșugului țesutului și cusutului tradițional, prin creșterea numărului celor care doresc să confecționeze și să dețină costume tradiționale.

Reconstituirea portului tradițional din zona Zlatnei a fost a IV-a ediție a proiectului de reconstituire a unui port tradițional din județul Alba, după ce un proces similar a avut loc, în ultimii trei ani, în comunele Pănade, Cergău și Gârda de Sus.

[youtube_sc url=”https://youtu.be/HwHD3U4pm9c”]


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Știri din zonă

Primarul din Almașu Mare a cerut Electrica Furnizare sistarea furnizării energiei electrice pentru utilitățile publice din comună. Vezi motivul

zlatnainfo.ro

Publicat

în

Primarul comunei Almașu Mare, Zaharie Aron, a solicitat companiei Electrica Furnizare să întrerupa furnizarea energiei electrice pentru utilitățile din comună, inclusiv pentru unitățile școlare, începând cu data de 1 martie 2026.

Decizia este motivată de faptul că încasările la buget sunt blocate din cauza neparobării taxelor și impozitelor locale pentru anul 2026.

„Datorită faptului ca în nenumărate rânduri, 7 (sapte) ședințe consecutive ale consiliulul local, consilierii locali ai comunei Almașu Mare nu au aprobat stabilirea impozitelor și taxelor locale, și din această cauză nu se pot face încasări la bugetul local, cer prin prezenta întreruperea alimentării cu energie electrică a iluminatului public în toate satele din comună, pe o perioada nedeterminată, începand cu data de 01.03.2026, întrucât nu mai avem resurse financiare pentru plata energiei electrice.

De asemenea, cer prin prezenta întreruperea alimentării cu energie electrică a școliilor și a căminelor culturale din comună, pe o perioada nedeterminată, din aceleași motive, începand cu data de 01.03.2026”, se arată în cererea formulată de primar și adresată companiei de electricitate.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Tânăr de 19 ani din Meteș reținut de polițiști, după ce a condus băut și fără permis

zlatnainfo.ro

Publicat

în

Luni, 23 februarie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 19 ani, din localitatea Meteș, cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni rutiere.

Din verificările efectuate de către polițiști a reieșit că tânărul are suspendat dreptul de a conduce autovehicule.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

• Informații de background

La data de 23 februarie 2026, în jurul orei 03.50, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au oprit, pentru control, pe raza localității Tăuți, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din localitatea Meteș.

În urma testării tânărului, cu aparatul alcooltest, a rezultat valoarea de 0,54 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Știri din zonă

Tânăr de 19 ani din Meteș cercetat de polițiști, după ce a fost depistat în timp ce conducea băut, pe raza localității Tăuți

zlatnainfo.ro

Publicat

în

Luni, 23 februarie 2026, în jurul orei 03.50, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au oprit, pentru control, pe raza localității Tăuți, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din localitatea Meteș.

În urma testării tânărului, cu aparatul alcooltest, a rezultat valoarea de 0,54 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

zlatnainfo, stiri zlatna, informatii zlatna