Rămâi conectat

Actualitate

Paradă populară și spectacol folcloric, în deschiderea celei de-a VI-a ediții a Festivalului Internațional de Film Etnografic de la Zlatna

zlatnainfo.ro

Publicat

în

La Zlatna început, vineri, a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Film Etnografic. Manifestările au fost deschise, ca în fiecare an, de o paradă a portului popular la care au participat locuitorii orașului, ai satelor apropiate și delegații invitate din alte zone.

Potrivit organizatorilor, în cei 6 ani de când se organizează această paradă a portului popular, au fost cusute de către femeile din zonă, special pentru acest eveniment, nu mai puțin de 200 de costume populare. Un semn clar că evenimentul își atinge scopul: păstrarea tradiției, dar și a meșterilor populari, care au început să fie din ce în ce mai bine plătiți (de către clienți) la achiziționarea costumelor specifice Văii Ampoiului.

Juriul festivalului de film este format din regizorul Copel Moscu – președinte, membri: regizor Grigore Gonța, actrița Eugenia Maci, regizor Cristi Toporan și Evelina Cîmpean din partea organizatorilor. În competiția filmelor au fost înscrise 722 de producții din 85 de țări.

Începând de luni, 6 august, ora 17.00, filmele finaliste din cadrul Festivalului Internațional de Film Etnografic pot fi vizionate în curtea primăriei. Intrarea este liberă. Au intrat în finală: When the Dragon came – România, Breaking Waves – Portugalia, Beyond the mas – Guadeloupe, War of religions in my family – Bosnia and Herzegovina, Portraits in Malga – Italy, My soul yearns – Croația, Mareverde – Racconti di una stagione perduta – Italy, Folk! A gaze at traditional music – Spain, Nine Knots – Venezuela, MEXICO awaiting for the souls of the dead – Poland, The Last Guardians – United Kingdom, CĂLĂRAȘI – A LAND BY THE GATE OF HEAVEN – Moldova, Virgo – România, Going South – Italy, Lullaby for Dragon – Russian Federation, Moldova in Vogue – Moldova, The Last Ones Standing – The Duba Craftsman – România.

Programul evenimentelor este:

• vineri, 10 august, ora 17:00 – parada portului popular, urmată de un spectacol folcloric

• sâmbătă, 11 august, ora 18:00 – spectacol muzică ușoară;

• duminică, 12 august, ora 10:00 – cros ROGVAIV, organizat de Alba Aluminiu, partener FIFE; ora 17:00 – festivitatea de premiere, urmată de un concert folcloric.

Organizatorii evenimentului sunt Primăria Orașului Zlatna, Consiliul Local Zlatna, Casa de Cultură ”Horea Popescu” Zlatna, Consiliul Județean Alba, Centrul de Cultură ”Augustin Bena” Alba Iulia.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Bărbat de 58 de ani reținut de polițiști, după ce le-a furat la doi zlătneni banii, folosind „metoda îmbrățișării”

zlatnainfo.ro

Publicat

în

Vineri, 17 aprilie 2026, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Zlatna au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 58 de ani, din municipiul Deva, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

Sâmbătă, 18 aprilie 2026, acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.

• Informații de background

La data de 11 aprilie 2026, polițiștii din orașul Zlatna au fost sesizați de doi bărbați, în vârstă de 69, respectiv 70 de ani, din orașul Zlatna, cu privire la faptul că ar fi fost victimele unei infracțiuni.

Din primele cercetări reiese că, în cursul zilei de 8 aprilie 2026, în jurul orei 10.00, cei doi bărbați ar fi fost abordați de un bărbat necunoscut care, după ce a discutat cu aceștia, sub pretextul că îi cunoaște, prin „metoda îmbrățișării”, bărbatului de 69 de ani i-ar fi sustras suma de 250 de lei din portofelul aflat în buzunarul pantalonilor, iar bărbatului de 70 de ani i-ar fi sustras suma de 1.600 de lei din buzunarul pantalonilor.

Polițiștii din orașul Zlatna continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, în vederea identificării autorului și recuperării prejudiciul.

Așadar, în spatele unui chip prietenos, uneori, se poate ascunde un răufăcător!


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Trei bărbați au fost reținuți de polițiști, în urma unui conflict spontan izbucnit într-un local public din Zlatna

zlatnainfo.ro

Publicat

în

Vineri, 17 aprilie 2026, polițiștii din orașul Zlatna au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de trei bărbați, cu vârste cuprinse între 22 și 31 de ani, din orașul Zlatna, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.

Din cercetări a reieșit că, în seara zilei de 16 aprilie 2026, în timp ce se aflau în incinta unui local public de pe raza orașului Zlatna, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții purtate în contradictoriu privind un conflict mai vechi, cei trei bărbați s-ar fi agresat fizic reciproc și i-ar fi agresat și pe doi bărbați, în vârstă de 39, respectiv 50 de ani, din orașul Zlatna, și pe două femei, în vârstă de 41, respectiv 59 de ani, din orașul Zlatna, persoane care au intervenit între cei trei bărbați pentru a aplana conflictul.

Aceștia vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia pentru a fi dispuse măsurile legale.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Împodobirea bradului de Paște la Trâmpoiele, tradiție păstrată cu sfințenie în fiecare an

zlatnainfo.ro

Publicat

în

Împodobirea bradului de Paști în Trâmpoiele, sat aparținător orașului Zlatna, reprezintă o tradiție aparte, care evidențiază bogăția spirituală și creativitatea comunității din Munții Apuseni.

Spre deosebire de alte zone unde bradul este asociat în mod obișnuit cu sărbătorile de iarnă, aici el capătă o semnificație pascală, fiind un simbol al vieții veșnice și al renașterii naturii.

Obiceiul are loc în perioada premergătoare sărbătorii de Paștele, când sătenii, în special tinerii și copiii, se adună pentru a împodobi un brad sau un pom verde. Acesta este decorat cu ouă vopsite sau încondeiate, panglici colorate, flori de primăvară și, uneori, produse tradiționale precum colacii. Fiecare ornament are o semnificație aparte, ouăle simbolizând viața și Învierea, iar culorile vii exprimând bucuria sărbătorii.

Bradul împodobit este așezat într-un loc vizibil, adesea în centrul satului sau în apropierea bisericii, devenind un punct de întâlnire pentru comunitate. În unele cazuri, acesta este binecuvântat, întărind legătura dintre tradiție și credință. Prin acest obicei, locuitorii din Trâmpoiele își exprimă atașamentul față de valorile moștenite și dorința de a le transmite mai departe.

Astfel, împodobirea bradului de Paști nu este doar un gest decorativ, ci un ritual plin de semnificații, care unește comunitatea și păstrează vie identitatea culturală a satului.

„Mulțumim băieților din sat care, și în acest an, s-au îngrijit să avem un brad de Paști. Apreciem efortul lor de a păstra tradiția vie! Nu în ultimul rând, îi mulțumim și părintelui Victor Liviu Suciu pentru implicare și susținere”, au transmis reprezentanții comunității din Trâmpoiele.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Zlatna Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare

zlatnainfo, stiri zlatna, informatii zlatna