Știri din zonă
Paraclisul Maicii Domnului a reunit în rugăciune, la biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Tăuți, peste 250 de tineri și credincioși de toate vârstele
Duminică, 18 februarie 2024, a fost organizat un moment de rugăciune și comuniune cu totul deosebit, dedicat Maicii Domnului. Evenimentul s-a desfășurat la orele serii, la biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Tăuți. Slujba a reunit prezența a peste 250 de tineri și credincioși de toate vârstele din cele șase parohii ale comunei Meteș.

Seara de rugăciune a debutat cu slujba Paraclisului Maicii Domnului, la lumina lumânării, într-un sobor de șapte preoți, condus de părintele Teofil Grigore Slevaș, protopop al Alba Iuliei. În cadrul slujbei, părintele paroh Mihai Ursu a rostit un cuvânt de învățătură. Răspunsurile la strană au fost oferite de voluntarii Asociației Emanoil, alături de familiile și prietenii lor.
La finalul momentului de rugăciune, toți cei prezenți au luat parte la o agapă bogată, reprezentând rodul conlucrării credincioșilor din comună. Această seară a fost posibilă datorită frumoasei colaborări dintre parohiile din comuna Meteș, Primăria Meteș și Școala Gimnazială Meteș, care lucrează la „unison” pentru bunăstarea și mântuirea credincioșilor.
Pr. Teofil Mihail Slevaș

Știri din zonă
Primarul din Almașu Mare a cerut Electrica Furnizare sistarea furnizării energiei electrice pentru utilitățile publice din comună. Vezi motivul
Primarul comunei Almașu Mare, Zaharie Aron, a solicitat companiei Electrica Furnizare să întrerupa furnizarea energiei electrice pentru utilitățile din comună, inclusiv pentru unitățile școlare, începând cu data de 1 martie 2026.

Decizia este motivată de faptul că încasările la buget sunt blocate din cauza neparobării taxelor și impozitelor locale pentru anul 2026.
„Datorită faptului ca în nenumărate rânduri, 7 (sapte) ședințe consecutive ale consiliulul local, consilierii locali ai comunei Almașu Mare nu au aprobat stabilirea impozitelor și taxelor locale, și din această cauză nu se pot face încasări la bugetul local, cer prin prezenta întreruperea alimentării cu energie electrică a iluminatului public în toate satele din comună, pe o perioada nedeterminată, începand cu data de 01.03.2026, întrucât nu mai avem resurse financiare pentru plata energiei electrice.
De asemenea, cer prin prezenta întreruperea alimentării cu energie electrică a școliilor și a căminelor culturale din comună, pe o perioada nedeterminată, din aceleași motive, începand cu data de 01.03.2026”, se arată în cererea formulată de primar și adresată companiei de electricitate.
Știri din zonă
Tânăr de 19 ani din Meteș reținut de polițiști, după ce a condus băut și fără permis
Luni, 23 februarie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 19 ani, din localitatea Meteș, cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni rutiere.

Din verificările efectuate de către polițiști a reieșit că tânărul are suspendat dreptul de a conduce autovehicule.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
• Informații de background
La data de 23 februarie 2026, în jurul orei 03.50, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au oprit, pentru control, pe raza localității Tăuți, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din localitatea Meteș.
În urma testării tânărului, cu aparatul alcooltest, a rezultat valoarea de 0,54 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate.
Știri din zonă
Tânăr de 19 ani din Meteș cercetat de polițiști, după ce a fost depistat în timp ce conducea băut, pe raza localității Tăuți
Luni, 23 februarie 2026, în jurul orei 03.50, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au oprit, pentru control, pe raza localității Tăuți, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din localitatea Meteș.

În urma testării tânărului, cu aparatul alcooltest, a rezultat valoarea de 0,54 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate.
Din Județacum 2 săptămâniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | zlatnainfo.ro
Mondenacum 6 zileMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | zlatnainfo.ro
Actualitateacum 2 săptămâniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | zlatnainfo.ro
Actualitateacum 4 săptămâniO șoferiță de 53 de ani din Zlatna a accidentat mortal un biciclist pe DJ 706B, în localitatea hunedoreană Stejărel
Economieacum 2 luniLocuri de muncă disponibile în orașul ZLATNA, la data de 2 februarie 2026
Economieacum 3 luniLocuri de muncă disponibile în comuna METEȘ, la data de 27 ianuarie 2026
Economieacum 3 luniLocuri de muncă disponibile în orașul ZLATNA, la data de 27 ianuarie 2026
Actualitateacum 3 luniFemeie de 26 de ani rănită, în urma unui accident rutier petrecut pe Calea Moților din Zlatna
























