Acasă » Știri din zonă » „Cadoul din cutia de pantofi” a ajuns la elevii din Ohaba, Meteş şi Cricău

„Cadoul din cutia de pantofi” a ajuns la elevii din Ohaba, Meteş şi Cricău

Publicat în 28.12.2013 la ora 15:42

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERAProiectul „Cadoul din cutia de pantofi” derulat cu ocazia apropiatelor sărbători de iarnă la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia, care are ca motto „Din cutie în cutie se naşte bucurie”, a fost iniţiat de Consiliul Şcolar al Elevilor, coordonat de prof. Roxana Mureşan – consilier educativ, ne-a informat bibl. Raluca Gheorghiu, purtătorul de cuvânt al liceului.

„Cadoul din cutia de pantofi” este o campanie de voluntariat a elevilor de la L.P.S. care oferă copiilor făra posibilităţi un Crăciun mai frumos, cu cadouri şi bucurii, aşa cum îşi doreşte fiecare. Proiectul are scopul de a aduce zâmbetul pe chipul copiilor în încercarea de a face lumea mai frumoasă. Implicarea celor 150 de elevi îndrumaţi de profesorii diriginţi Daniela Mateica, Dorina Giurgiu, Daniela Coş, Melania Hanciu, Cristina Costea şi Alina Muntean a făcut posibilă dăruirea acestor cutii de pantofi umplute cu dulciuri, jucării şi haine. De acest gest au beneficiat 60 elevi de la Şcoala Gimnazială Ohaba, 16 elevi colindători de la Şcoala Gimnazială Cricău şi 40 elevi de la Şcoala Gimnazială Meteş. Deşi se află la prima ediţie, proiectul va continua pentru ca în fiecare an în preajma sărbătorilor de Crăciun  să existe  zâmbet  pe feţele  tuturor copiilor.

FOTO: ARHIVĂ

Acest articol a fost citit de 325 ori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.